Declarația Elenei Lasconi a provocat hohote de râs la sediul lui Nicușor Dan. Susținătorii reacționează pe loc

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit un punct de vedere în urma afirmațiilor făcute de Elena Lasconi, care a susținut că el ar fi ajuns în turul doi al alegerilor datorită publicării unor fotografii controversate.

„Indiferent dacă voi intra sau nu în turul doi, urmează două săptămâni foarte importante pentru România și mi-aș dori să discutăm numai despre aceste chestiuni”, a explicat edilul.

Referindu-se la strategia de atragere a voturilor din Diaspora, candidatul a recunoscut deficiențele din trecut în ceea ce privește politica externă a României și a subliniat necesitatea unei repoziționări clare în spațiul euro-atlantic.

„O să încercăm să îi convingem pe cei din Diaspora că modul în care s-a făcut politică în România a fost defectuos. Modul în care reprezentanții României s-au raportat la instituțiile europene, la instituțiile euro-atlantice a fost de multe ori defectuos, pentru că România a fost inactivă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la direcția occidentală”, a subliniat el.

Continuă explorarea