Fenomen astrologic aproape unic. Ce zodii vor fi influențate și în ce fel, aflați de la Daniela Simulescu

Luna în Taur este un fenomen astrologic rar, care are loc odată la 84 ani iar pentru multe zodii acest fenomen poate însemna un nou început, spune astrologul DC News, Daniela Simulescu.

Ea a mai spus și că asta mai înseamnă și faptul că se pot întâmpla lucruri care ne privesc dar despre care nu putem afla nimic, pentru că ne sunt ascunse.

„Luna nouă este acel moment, acea fază a Lunii, când începe un nou ciclu lunar. Știm că, în teorie, o lună nouă presupune momentul potrivit pentru intenții, ritualuri, să o iei de la capăt. Știți, eu de obicei nu sunt fan al lunii noi, pentru că ea, practic, nu aduce nimic palpabil. Nu simți.

O lună nouă: Soarele și Luna își dau mâna. Soarele – energia conștientă, Luna – energia inconștientă. Nu vedem Luna pe cer, așa e când e lună nouă. Și în spatele lunii noi se petrec evenimente care nouă nu ne sunt vizibile. Sunt în spatele ușilor.

Nu vreau să vă gândiți la conspirații, la dezinformări și la altele. Nu, pur și simplu, lumea se schimbă într-un fel și ne vom da noi seama în timp și spațiu. Se zice că o lună nouă are efect șase luni, până când vom avea luna plină în acel semn.

Deci se vor petrece anumite evenimente. Nu că ne sunt ascunse, pur și simplu noi avem alte lucruri de făcut, nu stăm să verificăm tot ce se întâmplă în această lume. Dar care vor avea ecou pe plan financiar. E genul acela de evenimente care trasează tendințe, care produce efecte.

Uranus a intrat în Taur în 2018. Uranus este instabilitatea, este uraganul, este marea trezire, este originalitatea, revolta, independența, tehnologia, arhetipul. Taurul este cel al resurselor – bani, în primul rând, bani, pământ și alte resurse pe care noi le avem.

Uranus a intrat în 2018 și a schimbat totul, efectiv. Eu cred că sunteți de acord cu mine că înainte de 2018 plăteam într-un fel, relația cu banii era cu totul și cu totul altfel. Uranus a venit și ne-a adus servicii din acestea în care puneam, printr-o aplicație, bani cuiva și ea îi primea imediat”, a mai spus astrologul.

Continuă explorarea

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36