"Rusia, un stat antihristic". Vasile Bănescu explică de ce în Rusia, religia a devenit o ideologie

Bombardamente de Florii, armistiţiu anunţat de Paşti, pe care ucrainenii l-au acuzat că l-a încălcat. Cum poate fi tradus comportamentul lui Vladimir Putin în perioada sărbătorilor faţă de Ucraina?

Tudor Curtifan, moderatorul podcastului Obiectiv EuroAtlantic, a punctat că "mi se pare că avem de-a face mai mult cu AntiHristul aici".

"Cândva, la întrebarea asta aş fi intrat în mai multe detalii, să explic problematica Ruski Mir, care e sursa ideologică a unui stat. Rusia, în acest moment, e un stat antihristic. Prin asta, înţeleg perversitatea de a te folosi de religios, de cruce, de credinţă, într-un mod care, prin consecinţele lui, le batjocoreşte.

A desena crucea pe o rachetă care cade undeva şi omoară copii, a binecuvânta, ca Patriarh, un război de agresiune, nu de apărare, a binecuvânta arme de distrugere în masă, adică a-l invoca pe Dumnezeu, a-l face părtaş la un act monstruos, care culminează cu crime în masă, arată antihristicul din această gândire perversă, din această ideologie expansionistă.

Vorbim de crime în masă comise de un stat agresor care nu a fost atacat. Nu toţi mai au răbdare să asculte acest lucru banal, dar despre asta e vorba. Un stat care ameninţă Europa, care ne ameninţă şi pe noi şi care, din păcate, repet, se foloseşte în mod pervers, sacrileg, de Biserică, de credinţă, de Hristos însuşi.

Vedem un om (n.r. Vladimir Putin) care merge să aprindă o lumânare şi care îşi face cruce cu aceeaşi mână cu care, probabil, a semnat un decret sau un ordin de bombardare şi de ucidere pentru mii de oameni. Asta înseamnă antihristicul. Este o credinţă răsturnată, transformată în ideologie. Despre asta este vorba. Ideologie religioasă, asta este acolo, nu religie curată, nu credinţă curată. Adică politizarea religiosului. Transformarea religiosului într-o armă, fie ea şi simbolică. Dar asta are efecte care culminează cu crima", a declarat Vasile Bănescu.

Continuă explorarea

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Colesterolul la tineri. Ce tratamente se impun

Dr. Monica Trofin-Bănescu, șef secție Cardiologie și USTACC, Spitalul Clinic SANADOR, a explicat cum poate fi identificat colesterolul crescut la tineri, dar şi ce tratamente se impun.  "După...
03 dec 2025, 12:24

"Nu lua animale de pe OLX" - mit sau realitate?

Alex Stan, reprezentant OLX, a vorbit la DC Anima despre comerţul cu animale de companie pe această platformă.  "Poate că era mai uşor să spunem că nu mai avem categorie de animale de...
22 dec 2025, 11:19

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17