Din haosul Indiei, la liniștea din Jurilovca. Povestea Cuplului Călător

După un început copleșitor în India, marcat de șocuri culturale și neîncredere, Claudia și Marius – cunoscuți drept „Cuplu Călător” – au descoperit farmecul vieții orientale printr-o experiență de neuitat: două luni în inima spiritualității, Yoga la poalele Himalayei și o cerere în căsătorie memorabilă.

Întorși acasă, au transformat lecțiile învățate în ospitalitate autentică, la pensiunea lor din Jurilovca, care poartă același nume.

"A fost un șoc și cum am resimțit India, nu am avut vreo experiență negativă acolo. Șocul cultural în care ești înconjurat de foarte mulți oameni care vor să te atingă că ești foarte diferit. Până să ajungem în India, noi veneam din Iran, unde aveai încredere în oameni, iar dintr-o dată ajungi într-o societate în care este multă sărăcie, încearcă fiecare să se descurce cum poate, iar atunci am întâmpinat în zona asta, de a te păcălii, a se prezenta un om foarte ok, dar inițial îmcerca să scoată ceva de la tine, mizeria, șocuri din acestea culturale, vrei nu vrei, trebuie să te adaptezi, că n-ai ce face.

Știam ce mă așteaptă acolo, în primele 2 săptămâni am fost foarte afectată, Marius deja se uita la bilete de avion să plecăm cât mai repede, însă am avut parte și de experiența Yoga de 2 săptămâno, apoi lucrurile au mers foarte foarte plăcut, am ajuns să stăm 2 luni de zile. A fost cea mai profundă experiență a noastră, ne aducem aminte cu foarte mult drag, acolo m-a cerut în căsătorie", a spus Claudia.

"În India, am făcut o cameră de Yoga la poalele munților Himalaya, a fost extraordinar să înțelegem, să ne punem puțin în cultura lor, chiar dacă eram sceptici. Pentru noi era o experiență, nu o descoperire spirituală sau cev de genul, am vrut să vedem lucrurile pozitive din perspectiva lor", a adăugat Marius.

Continuă explorarea

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17