Donald Trump: Discuţiile cu Rusia, mai uşoare decât cele cu Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că i se pare mai uşor să trateze cu Rusia decât cu Ucraina, în cadrul eforturilor menite să încheie războiul dintre aceste două ţări, şi a susţinut că are încredere în preşedintele rus Vladimir Putin, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

"Sincer, mi se pare mai dificil de tratat cu Ucraina, care nu are în mână cărţile" de negociere, a spus Trump în faţa presei. "Este probabil mai uşor de tratat cu Rusia", a mai remarcat preşedintele american, la o săptămână după ce întâlnirea sa de la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a transformat într-o ceartă între ei. Printre reproşurile pe care Trump le-a adresat atunci lui Zelenski este acela că negociază dur şi că încearcă să dicteze deşi are o poziţie slabă de negociere.

Cât despre preşedintele rus Vladimir Putin, cu care Trump a convenit să iniţieze discuţii pentru o soluţionare negociată a războiului ruso-ucrainean şi pentru normalizarea relaţiilor ruso-americane, preşedintele SUA a dat de înţeles că se înţelege bine cu acesta, scrie Agerpres.

"Întotdeauna am avut o relaţie bună cu Putin. Cred că el vrea să pună capăt războiului", a susţinut Trump. "Cred că el va fi mai generos decât ar trebui să fie, iar asta este destul de bine. Aceasta înseamnă multe lucruri bune", a adăugat preşedintele american, fără a detalia această afirmaţie.

Puţin mai devreme însă, el a lansat un avertisment sever la adresa Rusiei, ameninţând-o cu noi sancţiuni bancare şi cu taxe vamale dacă nu încetează acţiunile militare violente contra Ucrainei, după o nouă salvă de rachete şi drone lansate de Rusia asupra infrastructurii energetice ucrainene.

"Având în vedere că Rusia pur şi simplu "striveşte" Ucraina pe câmpul de luptă chiar acum, iau puternic în considerare sancţiuni bancare pe scară largă, sancţiuni şi taxe vamale contra Rusiei, până când se ajunge la o încetare a focului şi la un ACORD FINAL DE PACE. Rusia şi Ucraina, aşezaţi-vă acum la masă, înainte să fie prea târziu. Mulţumesc!", a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

Tot vineri, după bombardamentul rusesc, Zelenski a insistat asupra propunerii sale de declarare a unui armistiţiu parţial cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică cu arme cu rază lungă de acţiune, menţionând printre acestea rachetele, dronele sau bombele glisante. Solicitarea lui Zelenski survine după ce armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi astfel de arme în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informaţii ce permiteau coordonarea atacurilor contra ţintelor ruseşti.

Potrivit publicaţiei Washington Post, Statele Unite au oprit inclusiv transferul datelor de ţintire pentru sistemele de rachete HIMARS, astfel că armata ucraineană nu mai poate lovi cu aceste rachete ţinte ruseşti la o distanţă mai mare de 65 de kilometri.

Decizia lui Trump de a opri ajutorul militar şi transferurile de informaţii pentru Ucraina a urmat altercaţiei verbale pe care a avut-o vinerea trecută la Casa Albă cu preşedintele ucrainean, căruia i-a mai reproşat lipsa voinţei de pace şi l-a avertizat că dacă nu încheie un acord cu Rusia nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, în timp ce preşedintele ucrainean a insistat ca ţara sa să primească garanţii de securitate pentru a accepta o încetare a focului, garanţii despre care Trump consideră că ar trebui oferite de ţările europene, nu de SUA.

Delegaţii din Ucraina şi SUA vor avea săptămâna viitoare o întâlnire în Arabia Saudită pentru a discuta un cadru pentru un acord de pace, potrivit Washingtonului.

Continuă explorarea

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Aspirina ajută la descoperirea unei boli grave

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu a explicat, la Academia de Sănătate, unul dintre beneficiile neştiute ale aspirinei.  "Aspirina ne ajută uneori să descoperim cancere gastrice. Un pacient începe să...
17 ian 2026, 19:34

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40