MAE: Afirmaţiile recente ale serviciilor ruseşti sunt ridicole şi complet neavenite

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a afirmat marţi că afirmaţiile recente ale serviciilor ruseşti "sunt ridicole şi complet neavenite".

"Acestea fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România. Ansamblul acestor activităţi care includ mesaje publice, campanii de influenţă şi interferenţă cu procese democratice este menit să scadă încrederea în autorităţi şi să critice apartenenţa României la UE şi NATO", precizează ministerul român.

Totodată, completează MAE, "aceste alegaţii sunt parte din eforturile ruseşti de a construi un narativ adresat propriului public, în condiţiile în care Rusia nu are un spaţiu de dezbatere liber sau alegeri libere".

"Acolo orice opoziţie este încarcerată sau asasinată. Criticile la adresa UE sau a României au inclusiv rolul de a distrage de la aceste realităţi", arată Ministerul român de Externe.

Liderii Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzaţii împotriva candidatului la Preşedinţia României Călin Georgescu, susţine Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR) într-un comunicat publicat marţi şi preluat de TASS.

Potrivit sursei citate, Bruxelles-ul duce un război împotriva liderilor europeni care îl susţin în mod deschis pe preşedintele american, Donald Trump.

"Conform datelor disponibile, birocraţia europeană a declarat război 'liderilor nesistemici' care sunt susţinători declaraţi ai preşedintelui american Donald Trump şi refuză să urmeze instrucţiunile elitelor liberale conducătoare ale UE", scrie SVR în comunicat.

Potrivit SVR, "Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană şi se bazează pentru aceasta pe lideri conservatori cu orientare naţională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico şi candidatul la Preşedinţia României Călin Georgescu".

"Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în declararea ca nevalabile a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, a cerut autorităţilor actuale de la Bucureşti să îi interzică lui Georgescu să participe la noul scrutin din luna mai. Ea a avertizat că, dacă acest reprezentant al 'forţelor nesistemice' îşi continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricţiona accesul României la fondurile sale", susţine Serviciul rus de Informaţii Externe, fără a aduce dovezi. 

Continuă explorarea

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Metode pentru ca bărbaţii să evite infertilitatea

Dr. Erna Stoian, medic primar Obstetrică-Ginecologie și coordonator al Centrului de Fertilizare in Vitro SANADOR, a explicat ce pot face bărbaţii pentru a evita infertilitatea.  "În zilele...
21 ian 2026, 12:25