Meteorologii, avertisment pentru turiştii care merg la munte în această perioadă. E risc de avalanşă

Atenţie la avalanşe dacă vreţi să mergeţi la munte în perioada următoare. Meteorologii avertizează că, din cauza fluctuaţiilor de temperatură, aceste fenomene sunt mult mai posibile în următoarele zile.

"Avem o zăpadă foarte bine venită, mai ales că iarna a fost pe ansamblu una secetoasă, inclusiv luna februarie. În ciuda acestor ninsori, luna februarie este una dintre cele mai uscate din ultimii ani. Probabil se va înscrie undeva printre primii 10-12 ani în luna februarie. Şi nici decembrie, nici ianuarie nu au adus cantităţi deosebite de precipitaţii.

Întotdeauna spunem că este bine ca fiecare anotimp să vină cu fenomenele sale specifice, chiar dacă creează anumite probleme. Iarna, stratul de zăpadă şi viscolul sunt fenomene de risc, dar îşi au locul în evoluţia normală a vremii şi implicit a fenomenelor care au implicare în activitatea agricolă.

Acest strat de zăpadă, chiar aşa mai consistent în jurul Bucureştiului, nu a avut grosimi foarte mari în rest. Cu siguranţă că, acum, pe măsură ce vremea se încălzeşte, o să se topească destul de repede. Rămâne stratul de interes în zona montană, şi ăsta e un lucru bun. Lumea încă îşi doreşte să meargă la munte pentru sporturi de iarnă.", a declarat Florinela Georgescu la DCNews TV.

Informaţi-vă înainte de a pleca pe munte

"Dar atenţie când mergem la munte. Oscilaţiile de temperatură pe care le aşteptăm în perioada următoare vor creşte semnificativ riscul de producere a avalanşelor.

O avalanşă poate afecta şi o zonă organizată. Dar nu trebuie să ne îndepărtăm de traseele supravegheate şi amenajate. Noi avertizăm permanent pericolul de avalanşă, există o rubrică specială pe site-ul ANM în care sunt zilnic actualizate buletinele şi, atunci când este cazul, sunt emise avertizări. Sigur, cei care gestionează pârtiile ştiu ce trebuie făcut în astfel de situaţii. Dar este bine pentru fiecare să plece informat la drum", a declarat Florinela Georgescu, director în cadrul ANM.

Continuă explorarea

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

"Nu lua animale de pe OLX" - mit sau realitate?

Alex Stan, reprezentant OLX, a vorbit la DC Anima despre comerţul cu animale de companie pe această platformă.  "Poate că era mai uşor să spunem că nu mai avem categorie de animale de...
22 dec 2025, 11:19