Eterna poveste a miliardarilor americani: de la un garaj, la un imperiu în afaceri. Profesorul Mihai Coman demontează mitul capitalismului

În prima ediție a podcastului Anti-Mit de pe DCNewsTV, moderat de jurnalistul Val Vâlcu, a fost invitat profesorul emerit Mihai Coman. El a vorbit, mai întâi, despre conceptul istoric al mitologiei, ca mai apoi să aducă în discuție un mid modern, cum este cel al visului american.

„Miturile sunt niște povești care nu pot fi susținute cu dovezi empirice. Nu au fost văzute, nu a avut nimeni acum. Transmit un mesaj pe care, cu o argumentare liniară de tip logic, nu l-ai putea transmite. Atunci, mitul este, într-un sens, o minciună, dar între ghilimele pun minciună. O poveste neadevărată, dar în același timp o poveste pe care nu poți s-o ocolești.

De aici, lunga istorie a ideii de mit ca exagerare, ca neadevăr. Nu poți să confirmi, dar nici să infirmi exact. Și nici pe surse, ca să zic așa, că nu ți-a șoptit Dumnezeu dacă e adevărat sau nu.

Mitologiile epocii noastre, de exemplu capitalismul are miturile lui. Ai 10 dolari, îi investești cum trebuie iar la sfârșitul acestui lung traseu ajungi să te plasezi în familia miliardarilor. Ăstea e un mit. Nu e probat de prea multe cazuri. Mitul pieței, unde toate se reglează de piața liberă.”

Deși această parte a vieții miliardarilor din toată lumea este în multe cazuri adevărată, din poveste se omite faptul că au avut parte de o formare specială, privilegiată, la care masele nu pot ajunge foarte ușor. Este o șansă fără de care nu ar fi putut realiza ceea ce au acum.

„Toți mogulii au plecat dintr-un garaj. Nu se spune că fondatorul Microsoft a făcut un liceu de bogați, și că 1968 avea computer unde a putut să învețe programarea și a exersat nu știu câte mii de ore. Probabil erau, totuși, doar două calculatoare în toată Europa”, continuă Val Vâlcu.

„Țesătura de relații sociale care te făcea să te plasezi pe un anumit nivel, să ți se deschidă niște uși, că aparținea unei lumi de sus. Nu e numai capitalul material, câți bani aveai, ci și capitalul social care îți permitea să penetrezi în anumite medii unde erau resursele de care aveai nevoie”, completează profesorul.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00