Victor Ponta va candida la alegerile prezidențiale ca independent. Cum a luat decizia și ce dialog a avut cu Marcel Ciolacu

Victor Ponta se pregătește tot mai intens pentru a candida la alegerile prezidențiale.

Deputatul român a lansat un site unde se regăsește modelul de listă pentru susținerea unei candidaturi independente. Deși fostul premier a reiterat ideea potrivit căreia se gândește serios la o nouă candidatură pentru cea mai înaltă funcție în stat, anunțul oficial nu a fost făcut încă.

Invitat la Interviurile DC News și DC News TV în cursul zilei de miercuri, 5 februarie, Victor Ponta a discutat despre intrarea în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. În dialog cu Bogdan Chirieac și Anca Murgoci, Ponta a spus că a discutat în prealabil cu premierul Marcel Ciolacu.

Aflând că președintele PSD nu plănuiește o nouă candidatură în luna mai, Victor Ponta s-a hotărât să lupte din nou pentru funcția de președinte al statului.

El a mai candidat la această funcție în 2014, din partea PSD, fiind învins în turul al II-lea de către Klaus Iohannis.

Citește și Victor Ponta ironizează decizia coaliției de guvernare de validare a candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

„N-aș fi candidat și nu m-aș fi gândit niciodată să candidez dacă președintele partidelui, Marcel Ciolacu, era din nou candidat. Eu l-am votat, l-am sprijinit sincer. L-am votat în 24 noiembrie. Genul acesta de loialitate de partid e normală. Până la urmă, pesediștii m-au votat toți, mi-au fost și mie loiali. Chiar mai mult decât pesediști, am luat cinci milioane și ceva de voturi.

L-am întrebat pe Marcel Ciolacu: - Candidezi de data asta? - Nu! E important pentru mine. Trebuie să guvernezi bine, ai o sarcină foarte grea la guvern. Mai grea decât am avut eu în 2012.

Ar trebui să mă laud și să zic: Am moștenit de la Boc... Nu e adevărat! Situația de acum este mult mai dificilă, nu doar ca cifre: deficitul bugetar, deficitul balanței comerciale. Contextul internațional este mai rău decât în 2012! Să salvezi guvernarea va fi foarte greu!” - Victor Ponta.

Victor Ponta se consideră un candidat potrivit pentru alegerile prezidențiale. „Să joci golf cu Donald Trump e mai important decât o întâlnire formală”

„Calculele politice au sens, uneori se dovedesc adevărate. Alteori se dovedesc a fi false. Contează, dacă ne gândim, că cel pe care îl alegem acum președinte va fi până în 2030 cel puțin. Probabil până în 2035. Trebuie să închidem ochii și să ne gândim: Cum o să fie România în 2030? Ce o să se schimbe în 2025, 2026, 2027?

Pe cine punem noi acolo ca să se poată urca în avion... Să se ducă la Washington? Să joace și golf? (n.r. râde). Aparent e o glumă. De fapt, dacă ajungi să joci golf cu Donald Trump e mai important decât să faci o întâlnire formală. Acolo discută altfel lucrurile.” - Victor Ponta

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57