Senatorul Titus Corlățean, despre anularea alegerilor: Nu este singurul caz în Europa

Senatorul Titus Corlățean a luat parte la cea mai recentă ediție a Interviurilor DCNews, moderate de jurnalistul Val Vâlcu, unde a vorbit despre dreptul oamenilor de a cunoaște situația completă a anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut dar și despre măsurile luate de stat în concordanță cu direcțiile Comisiei de la Veneția.

„Instituțiile statului, Parchetul, DIICOT, întreprind niște cercetări penale. Informația este publică, nu o știu eu de pe culoare. Într-adevăr, este necesar, oamenii au dreptul să știe, și cei care s-au dus într-o direcție, și ceilalți care nu sunt susținători. Trebuie să știe care sunt probele concrete care să demonstreze că a fost viciat profund procesul electoral. De aia sunt parchetele și de aia sunt procurorii bine plătiți, să cerceteze, să spună care e adevărul”.

„În ceea ce privește recomandările Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene, s-au dat o mulțime de ordonanțe de urgență, dezbateri în parlament în procedură de urgență”, chestionează gazda emisiunii.

„Să știți că nu e singurul caz sub soare în Europa, a mai fost un caz în Austria cu anulări de alegeri. Deci nu e chiar ceva nou. Însă una dintre recomandări este clară: stabilirea unui calendar electoral și reluarea alegerilor prezidențiale.

Curtea Constituțională nu e un contencios ordinar, obișnuit. Acolo nu este așa, toate părțile vin oricând. O curte judecă din punct de vedere al constituționalității procesului electoral. Este firesc să fie așa. Aici, Comisia de la Veneția nu intră în contradicție cu procedurile din România, dimpotrivă. Spune că curțile constituționale pot să anuleze alegerile, trebuie să aibă o bază legală constituțională. În speță, e articolul 146 litera F din Constituție. Deci Curtea a avut o bază constituțională de a face această evaluare.

Senatorul a vorbit și despre manipulare în contextul alegerilor controversate din decembrie. El a subliniat punctul de vedere abordat de Comisia de la Veneția în această privință.

Aici, m-am uitat și într-adevăr, asta este o chestiune mai generală. Este legată de modul de reglementare în mediul virtual, pentru că aici ai veșnica discuție: care e cel mai bun echilibru între libertatea de expresie, care trebuie garantată, să nu apară cenzura, și respectiv necesitatea de a apăra, atenție, drepturi și libertăți fundamentale, integritatea procesului electoral astfel încât cei care votează să nu fie influențați. Alegerile sunt, în general, un exercițiu de influențare și manipulare. Problema este să nu treci, din punctul meu de vedere, o anumită linie dramatică, care nu trebuie trecută. Competitorii electorali, potrivit regulilor care sunt în vigoare în Uniunea Europeană, trebuiau marcați, identificați.

Un competitor electoral la președinție sunt niște consecințe din chestiunea asta. Nu e o publicitate comercială oarecare, e politică și ele trebuiau marcate. Și acolo sunt niște consecințe. Se declară banii, sumele care au fost investite, nu s-a făcut nimic din toată treaba asta.

Din punctul de vedere juridic, în mod clar nu au fost respectate niște reguli de bază pe care Comisia de la Veneția le spune. Procesul electoral românesc pare că a fost foarte clar viciat”, a declarat senatorul.

Emisiunea completă: Corlățean, despre Comisia de la Veneția, CCR și ingerințele externe: Adevărul din spatele alegerilor

Continuă explorarea

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24