Incredibil! Spital de copii, blocat de un aviz de la… Cultură: ”Asta e țara, nu avem alta”

Parlamentarul PSD, Radu Popa, a fost prezent la emisiunea electorală DC Votez, moderată de analistul Bogdan Chirieac. Cu această ocazie, el a vorbit despre Spitalul de Pediatrie care urmează să fie dezvoltat în Târgoviște.

Totuși, este vorba despre un proces anevoios pentru că avizul de la Ministerul Culturii întârzie să apară. Dacă nu va fi eliberat în timp util, proiectul ar putea să piardă ocazia unei finanțări europene.

„Discuția despre un spital de pediatrie a început tot de la întâlnirile cu oamenii care au cerut acest spital. Sperăm să primim, în perioada următoare, avizul de la Ministerul Culturii. Este o comisie acolo care autorizează orice fel de construcții în zonele istorice.

Beneficiem de înțelegerea ministrului Turcan, trebuie să vedem dacă funcționarii de la acest minister se mișcă suficient de repede. El trebuie făcut în curtea spitalului actual. Orice construcție într-o zonă istorică necesită avizul acestei comisii de la ministerul culturii.”

În completare, Bogdan Chirieac a ironizat modul în care birocrația îngreunează proiectele importante precum cel de față, iar pentru unii dezvoltatori imobiliari există toate pârghiile: „Dacă era vreun (dezvoltator) imobiliar care făcea un bloc frumos în fața catedralei din Târgoviște nu cred că trebuia aviz de la Ministerul Culturii”.

„Probabil că se mișcau mai repede funcționarii de la Ministerul Culturii dacă era bloc luminos. Eu sper să le primim în termen. Nu mai e mult, e nevoie să îl depunem cât mai repede. Apelul făcut de Președintele Consiliului Județean către Ministerul Culturii chiar zilele trecut a fost făcut. Am putea să ieșim din termen pentru depunerea proiectului și sper ca ministerul să înțeleagă. Spre bucuria mea, doamna Raluca Turcan a răspuns pozitiv acestei solicitări. Suntem ca la Ministerul Transporturilor, ministrul vrea, nu vor funcționarii. Trebuie să avem răbdare, asta este țara, nu avem alta”, a completat Radu Popa.

Continuă explorarea

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27