Depozitele de gaze ale țării sunt pline, dar va fi nevoie să importăm. Motivul, explicat de analistul Adrian Negrescu

Invitat la cea mai recentă ediție a emisiunii Totul despre bani, de pe DCNewsTV, Adrian Negrescu a prezentat situația depozitelor de gaze din țara noastră, în pragul unei ierni care se anunță aprigă din punct de vedere al temperaturilor negative.

Analistul menționează că în ceea ce privește exploatarea gazelor din Marea Neagră, ar fi nevoie să grăbim lucrurile, mai ales în contextul în care importanța independenței energetice este tot mai mare.

„În ceea ce privește gazele, situația este bună, avem gaze destule pentru iarnă în depozite, dar capacitatea de scoatere din depozite este limitată, probabil vom fi nevoiți să importăm gaze pentru a reuși să acoperim perioadele de ger, de creștere a consumului. Legat de gazele din Marea Neagră, acolo lucrurile sunt destul de clare, au venit cu instalația care se va ocupa de zona de foraj, este un lucru pozitiv dar mi-e teamă, la cum lucrăm noi, nu să ne lungim până în 2027, ci să mergem spre 2028, 2029, pentru că nu văd un efort comun din partea autorităților, a companiilor implicate pentru a exploata mai rapid acele gaze.

Să nu uităm că din aceeași pungă extrag gaze turcii de vreo doi ani de zile, ceea ce s-ar putea să fie o problemă pentru momentul în care vom începe și noi extracția gazelor de acolo” spune Negrescu.

Exemplul Franței

Analistul a vorbit și despre impedimentele pe care le întâmpină dezvoltatorii unor proiecte energetice periculoase pentru mediul înconjurător, asta cel puțin din perspectiva asociațiilor și organizațiilor din această branșă.

„Dacă vream într-adevăr să rezolvăm această problemă, și nu doar să ne victimizăm, cum a făcut domnul Burduja, cred că puteam să schimbăm legislația, cum s-a făcut în Franța. Acolo, în anii ‘80 au avut o problemă foarte mare cu construirea reactoarelor nucleare. Apoi au modificat legea și au declarat aceste investiții de interes național, inatacabile de societatea civilă și au construit fără niciun fel de probleme. Noi nu am făcut această legislație, motiv pentru care ne trezim cu zeci și sute de procese, cu tot felul de ONG-uri care sunt interesate, din anumite considerente, unele chiar și financiare, să blocheze anumite proiecte strategice pentru România”, a conchis analistul.

Continuă explorarea

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17