Camere de supraveghere în școli, fără acordul părinților. Noi măsuri pentru siguranța elevilor

În cadrul emisiunii „DC Edu” de la DC News TV, Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit despre măsurile de securitate care au fost introduse în școli pentru a proteja elevii de pericolele din exterior. 

Sisteme de supraveghere în școli pentru a combate pericolele din apropiere 

Elevii se confruntă tot mai des cu riscuri în apropierea școlilor, fiind ținta unor persoane periculoase care încearcă să îi atragă în situații riscante, inclusiv prin promovarea drogurilor. Pentru a reduce aceste riscuri, legea a fost modificată recent, iar acum permite instalarea camerelor de supraveghere în școli, chiar și fără acordul părinților, în anumite situații. 

„Ce facem cu pericolele din jurul școlii? Școlile sunt «bântuite» de tot felul de indivizi agresivi, amenințători, care promovează și drogurile, încercând să-i atragă în capcană pe mulți dintre copii, care sunt vulnerabili”, a observat moderatorul emisiunii. 

„Noua lege a învățământului preuniversitar a fost modificată în această vară printr-o ordonanță de urgență care, printre altele, a prevăzut și câteva aspecte legate de securitate în incinta unităților de învățământ, prin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video. Deci, practic, am prevăzut posibilitatea de a fi instalate astfel de sisteme și fără acordul părinților în anumite spații. 

Aceste prevederi au fost preluate în noul regulament de organizare și funcționare și sperăm să găsim înțelegere la părinți, la profesori, iar unitățile de învățământ, acolo unde se impune, să instaleze astfel de sisteme de supraveghere audio-video, astfel încât să asigure, pe cât posibil, o mai bună securitate a elevilor în spațiul școlar. 

Sunt măsuri pe care le întreprindem și care, zic eu, au nevoie de suport atât din partea unităților de învățământ, cât și din partea familiilor, pentru că este foarte important să avem un parteneriat solid între școală și familie”, a spus Florian Lixandru la DC News TV.  

Cum putem readuce respectul în școli? Un proiect care încearcă să schimbe relația dintre profesori și elevi 

„Pentru consolidarea disciplinei în școli, pentru că deseori lucrurile se desfășoară puțin mai anarhic în unele unități școlare, aveți ceva în vedere, pe lângă descurajarea violenței? Poate ceva pentru creșterea respectului elevilor față de profesori și invers, pentru că sunt cazuri și aici, în care cadrele didactice nu-și respectă, așa cum ar trebui, elevii”, a spus prof. univ. dr. Sorin Ivan. 

„Un alt proiect pe care l-am lansat anul trecut și sper să-l continuăm și în acest an se numește «Respect». Respect pentru profesia de cadru didactic. Respect din partea elevilor, dar și respect din partea noastră, respectul nostru față de noi înșine, pentru că o persoană care se respectă pe ea însăși cu siguranță va merge la școală la program, va respecta programul de pauze, va respecta programul școlar, va respecta elevii, va respecta colegii și, bineînțeles, așa îți câștigi respectul din partea celor cu care interacționezi”, a conchis secretarul de stat în Ministerul Educației. 

Continuă explorarea

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31

Cu ce se ocupă, de fapt, FNGCIMM. NU dă credite

Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM, a explicat într-un interviu pentru DC News şi DC Business, cu ce se ocupă, de fapt, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru...
21 mar 2026, 08:43

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33