Ei sunt ambasadorii noștri neoficiali în afara țării. Rolul românilor căsătoriți în străinătate

În cadrul emisiunii „Tradiții românești în diaspora”, de la DC News TV, Alina Dobrescu, președinta Asociației Românilor din Croația, și scriitorul Flaviu George Predescu, au discutat, printre altele, despre rolul familiilor mixte în întărirea legăturilor dintre România și Croația. 

Familiile mixte, punte între România și Croația

„Deci există și familii mixte, înțeleg (în Croația – n.r.). Poate fi valorificat cumva acest potențial al familiilor mixte?”, a întrebat Flaviu George Predescu. 

El a dat și un exemplu dintr-o altă țară cu tradiție în acest sens, menționând relația dintre România și Iordania, unde familiile mixte reprezintă unul dintre factorii principali ai bunei colaborări dintre cele două națiuni. 

„Aveți dreptate. Avem chiar un exemplu concret de familie mixtă, în care soțul croat a decis să deschidă un business în România, fiind impresionat de poveștile soției și de potențialul pe care piața din România i-l oferea. Majoritatea familiilor, într-adevăr, sunt familii mixte, iar copiii sunt născuți aici, în marea lor majoritate. Unii sunt deja adolescenți, 15 plus, alții în jur de 8-12 ani. 

Toți copiii sunt bilingvi, ambii părinți vorbesc atât română, cât și croată, și copiii vorbesc ambele limbi acasă – ceea ce mi se pare impresionant; faptul că au reușit cumva să transmită și să mențină acest bilingvism al copiilor în familie”, a povestit Alina Dobrescu la DC News TV. 

Asemănări și deosebiri între cele două țări

Președinta Asociației Românilor din Croația a vorbit cu căldură despre apropierea dintre români și croați, subliniind cât de mult au contribuit tradițiile comune, obiceiurile și deschiderea croaților spre cultura noastră la întărirea legăturilor dintre cele două popoare. 

„Cred că și similitudinile dintre noi ca popor, tradițiile, obiceiurile noastre, inclusiv zona culinară, ne-au apropiat foarte mult. Suntem foarte similari, avem, în mare parte, aceleași obiceiuri, inclusiv la port există asemănări. Prin muzică ne apropiem foarte mult; această deschidere a croaților de a cunoaște mai multe despre noi ca popor, de a vizita România, de a povesti despre România, de a-i încuraja și pe alții să meargă în România și să ne viziteze țara cred că a ajutat foarte mult”, a precizat românca stabilită în Croația. 

Referitor la diferențele dintre cele două țări, Alina a menționat că a plecat din România, unde avea un trai confortabil, în căutarea unei educații mai bune pentru copiii săi, a siguranței sporite și a infrastructurii mai dezvoltate, iar Croația „le oferea pe toate” la momentul deciziei.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00