Mirela Fanea, invitata săptămânii la Tradiții românești în diaspora

Mirela Fanea, președinta Asociației La Femme Romaine și scriitorul Flaviu George Predescu, dialoghează în cadrul emisiunii Tradiții românești în diaspora, despre obiceiuri, tradiții și sărbători românești în Franța.

Tradiții românești în diaspora este un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prin care se dorește sprijinirea românilor care locuiesc în străinătate să descopere și să redescopere tradiții și obiceiuri românești, prezentate într-o formă creativă și interactivă, beneficiind de expunerea unor experiențe personale, dar și de informații documentate științific, existente în patrimoniul bibliotecilor din România.

Materialele realizate în cadrul acestui proiect nu reprezintă poziția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar vin să sprijine într-o notă originală și bine fundamentată teoretic, misiunea de a încuraja sentimentul de mândrie al românilor, indiferent că se află în țară sau străinătate, pentru valorile tradiționale, laice, creștine sau precreștine.

Emisiunea e transmisă, în premieră, pe site-urile www.dcnews.ro, www.stiridiaspora.ro și www.dcnewstv.ro, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale DCNews și ȘtiriDiaspora.

Vă invităm să activați notificările pe paginile noastre de Facebook și YouTube și să distribuiți.

Continuă explorarea

Aspirina ajută la descoperirea unei boli grave

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu a explicat, la Academia de Sănătate, unul dintre beneficiile neştiute ale aspirinei.  "Aspirina ne ajută uneori să descoperim cancere gastrice. Un pacient începe să...
17 ian 2026, 19:34

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40