Despre importanța tradițiilor românești, la DC News/ȘtiriDiaspora

Scriitorul Flaviu Predescu vorbește, în cadrul emisiunii Tradiții românești în diaspora, despre tradiții și obiceiuri românești: Pomana, Moșii de Vară, Sărbătorile lupului, Sâmedru, Priveghiul la înmormântare și Sânzienele.

Tradiții românești în diaspora este un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni prin care se dorește sprijinirea românilor care locuiesc în străinătate să descopere și să redescopere tradiții și obiceiuri românești, prezentate într-o formă creativă și interactivă, beneficiind de expunerea unor experiențe personale, dar și de informații documentate științific, existente în patrimoniul bibliotecilor din România.

Materialele realizate în cadrul acestui proiect nu reprezintă poziția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar vin să sprijine într-o notă originală și bine fundamentată teoretic, misiunea de a încuraja sentimentul de mândrie al românilor, indiferent că se află în țară sau străinătate, pentru valorile tradiționale, laice, creștine sau precreștine.

Emisiunea va fi transmisă în premieră, pe site-urile www.dcnews.ro, www.stiridiaspora.ro și www.dcnewstv.ro, în cadrul acestui articol și pe paginile de Facebook și YouTube ale DCNews și ȘtiriDiaspora.

Vă invităm să activați notificările pe paginile noastre de Facebook și YouTube și să distribuiți.

Continuă explorarea

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36