Ciucă, prezentat liderilor NATO. Chirieac, analiză amănunțită

Summit-ul NATO de la Washington DC, Statele Unite ale Americii, marchează al 75-lea an al Alianței și se desfășoară între 9 și 11 iulie. Prezenți la evenimentul cu numele „Ucraina și securitatea transatlantică” au fost președintele României, Klaus Iohannis, dar și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, o premieră din acest punct de vedere.

Analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns întrebării privind cursa dintre Nicolae Ciucă și premierul Marcel Ciolacu pentru alegerile prezidențiale de la final de an, într-o intervenție telefonică de la Antena 3 CNN.

Președintele trebuia acționa așa și la alte Summit-uri

„Nu știu dacă este cu un pas înaintea lui Marcel Ciolacu, dar sigur prezentarea sa liderilor NATO nu-l încurcă pe Nicolae Ciucă. Chiar nu-l încurcă din acest punct de vedere. CV-ul său, ceea ce a făcut, îl îndreptățește să participe la un astfel de Summit.

Eu m-aș fi bucurat și dacă Klaus Iohannis, la alte Summit-uri, i-ar fi luat alături fie pe Nicolae Ciucă, fie pe Marcel Ciolacu, premier în funcție. Ne-ar fi ajutat dacă lucrul acesta era posibil. Dar, până la urmă, pentru România este important să continue această coaliție, să vorbim în continuare despre stabilitate”, a explicat analistul.

Prezența lui Ciucă nu supără pe nimeni

Cunoscut pentru meritele sale din timpul carierei de militar, Nicolae Ciucă și-a câștigat locul la un astfel de Summit NATO, mai spune Chirieac:

„Nu ne-a supărat cu nimic faptul că Nicolae Ciucă a fost prezentat liderilor NATO. Din această perspectivă cred că este un punct câștigat”.

Continuă explorarea

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31