Cum distrugem mintea celor mici fără să ne dăm seama: „Expunerea prelungită la digital este o agresiune asupra creierului copiilor”

Robert Florea, coordonatorul Centrului Municipiului București de Asistență Psihopedagogică, a fost invitat recent în emisiunea DC Edu, prezentată de Prof. univ. dr. Sorin Ivan, pe DC News TV.

În cadrul emisiunii, Robert Florea a discutat despre impactul negativ al expunerii prelungite la mediul digital asupra dezvoltării cerebrale a copiilor și adolescenților.

Impactul mediului digital asupra minților tinerilor

Florea a subliniat importanța monitorizării atentă a timpului pe care copiii îl petrec în fața ecranelor digitale.

„În condițiile în care noi nu suntem atenți cu proprii copii până în jurul vârstei de 16 ani, în a încerca să diminuăm contactul lor din punct de vedere cerebral, neurocerebral, cu tot ceea ce înseamnă zona digitalului, practic este o agresiune a minților” a explicat Florea.

Acest avertisment subliniază riscurile pe care le implică expunerea excesivă la tehnologie asupra dezvoltării sănătoase a creierului.

Perioada critică de dezvoltare

Potrivit lui Florea, creierul copiilor și adolescenților este deosebit de vulnerabil la influențele externe până la vârsta de 16-18 ani.

„Știm foarte bine că până în jurul vârstei de 16-18 ani, ceea ce el, creierul, asimilează, rămâne ca structură permanentă. Dacă nu intervin, niște abordări radicale în sensul ăsta” a declarat Florea.

 Aceasta evidențiază importanța crucială a intervențiilor timpurii și a unor strategii de gestionare a timpului petrecut în mediul digital.

Dificultățile intervențiilor ulterioare

Florea a atras atenția asupra provocărilor pe care le aduce intervenția după formarea obiceiurilor digitale nesănătoase.

„Intervențiile ulterioare devin extrem de dificile. Și după aceea începem să discutăm despre, o zonă clinică, discutăm despre sănătatea mintală” a adăugat Florea.

Acesta sugerează că prevenția și educația timpurie sunt esențiale pentru a evita problemele grave de sănătate mintală asociate cu utilizarea excesivă a tehnologiei.

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33