Cum suntem inundați pe rețelele de socializare de antisemitism. Platformele stau cu mâinile în buzunar și nu fac nimic

Maximilian Katz conduce Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România. Acesta a participat la interviurile marca DC News TV pentru a discuta despre cum internetul devine un mediu propice pentru răspândirea unui curent precum antisemitismul, prezentând în paralel și cu un caz aberant întâmplat la CNCD cu câțiva ani în urmă.

Dreptul la libera exprimare, transformat în discursul urii

„Pe TikTok nu există Regulile Comunități, nu ți se suspendă contul pentru antisemitism?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

„Nu, pentru că se mizează foarte mult pe dreptul la libera expresie. La fel, o angajată a CNCD din România i-a spus în trecut unui cetățean că, din punctul ei de vedere, antisemitismul este o formă de liberă exprimare a opiniei. Dacă la acel nivel de stat, astfel de persoane care se ocupă de combaterea discriminării au astfel de opinii, vă dați seama că cei care administrează astfel de platforme de social media – Facebook, Twitter, TikTok, Instagram și așa mai departe – pentru ei vorbim de o nebuloasă de care ei nu se ating.

Atunci, acest drept la libera exprimare formează de fapt un fluviu de antisemitism care se răspândește în mediul online”, a răspuns Maximilian Katz.

Pedepse diferite în funcție de conținut

„Înseamnă că funcționarii acestor rețele au preferințe și perturbă libera concurență. Vă dau exemplul unui site istoric, nici măcar istoric, al cărui cont a fost suspendat pentru că nu a precizat că Ion Antonescu este un criminal de război. Sigur, este, dar nu puteai într-un titlu să faci toată istoria. Acel funcționar a considerat însă că vorbim de promovarea unui criminal de război”, a replicat și Val Vâlcu.

„Bineînțeles că există dublă măsură, fățărnicie și ipocrizie prezente la orice pas pe care noi îl facem în ceastă lume în care trăim, inclusiv pe tema combaterii antisemitismului, rasismului și așa mai departe. Acest lucru nu se vede doar pe teme evreiești, iar aceste teme sunt manipulate adesea în scopuri politice”, a completat Katz.

Continuă explorarea

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27

"Nu lua animale de pe OLX" - mit sau realitate?

Alex Stan, reprezentant OLX, a vorbit la DC Anima despre comerţul cu animale de companie pe această platformă.  "Poate că era mai uşor să spunem că nu mai avem categorie de animale de...
22 dec 2025, 11:19

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00