Ce rezultate are lupta părinților de a-și duce copiii la școli bune: Apartamente cu 60 de locatari și ore de 35 de minute

Ce rezultate are lupta părinților de a-și duce copiii la școli bune: Apartamente cu 60 de locatari și ore de 35 de minute

Președintele Federației Naționale a Părinților pe București, Eugen Ilea, a vorbit despre impactul pe care îl au părinții care vor să-și trimită copiii la școli consacrate, deși nu locuiesc în zonă.

Părinții au acest drept, însă calitatea educației nu trebuie alterată

„Sunteți părinte. Are părintele dreptul să-și dea copilul la orice școală de elită vrea el?”, a întrebat prof. univ. dr. Sorin Ivan, moderatorul emisiunii DC Edu de la DC News TV.

„Părintele are dreptul să opteze acolo unde-și dorește să-și ducă copilul, este un drept constituțional. Avem o lege care spune clar că unitatea de învățământ este obligată să înscrie copilul dacă se află în circumscripția stradală. Românul întotdeauna a fost un personaj deștept și s-a descurcat întotdeauna.

Este o caracteristică definitorie pentru român. Am auzit în urmă cu 2-3 ani că într-o locuință din Sectorul 1 locuiau vreo 60 de persoane cu viză de flotant. Ce să facem? Consiliile locale trebuie să asigure un cadru decent pentru acest lucru, fiindcă este gestionarul infrastructurii unităților școlare. Acolo unde inspectoratul, prin unitățile școlare, înscrie mai mulți copii față de infrastructura necesară, atunci consiliul general trebuie să găsească soluții”, a explicat Eugen Ilea.

Nu se poate face școală în 35 de minute

„Atunci recurgem la programul redus. Ce educație mai faci în 35 de minute, în trei schimburi?”, a adăugat prof. Ivan.

„Nu, este exclus să putem să vorbim de calitate la o oră de 35 de minute. Ne-am luptat ca să nu mai existe astfel de situații la nivelul Bucureștiului. Au mai redus ora de 50 de minute la 45 de minute, dar nu este normal.

Dacă facem o paralelă cu învățământul prin care am trecut noi, 50 de minute erau 50 de minute, iar pauza era pauză. Nu facem rabat față de la ceea ce înseamnă educația copiilor noștri. Așa ar trebui să gândească toți, de la guvernanți la parlamentari”, a mai spus Ilea.

Continuă explorarea

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24