Cum gestionează România imigrarea ilegală. Chestorul Bute: Avem o relație importantă cu Agenția Europeană pentru Azil

Invitat la emisiunea Culisele Justiției de la DC News TV, chestorul Liviu Bute deschide discuția despre importanța relațiilor internaționale și cooperarea dintre Inspectoratul General pentru Imigrări și agențiile europene.

Într-un dialog cu jurnalista Laura Duță, Chestorul evidențiază rolul esențial al schimbului de experiență și expertiză în contextul actual.

Importanța Agenției Europene pentru azil

„Îmi spuneți de această relație pe care o aveți cu celelalte structuri, foarte importante de altfel, în activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, dar cu cei din afară cât de importantă este relația, mai ales în ziua de astăzi?”, a întrebat Laura Duță.

„Este foarte importantă, foarte importantă. Există acea Agenție Europeană pentru Azil, cu sediul la Malta, unde facem și noi parte din bordul acestei agenții, cu care lucrăm foarte bine”, a explicat Liviu Bute.

Colaborare și schimb de experiență

„Ne-au sprijinit foarte mult în perioada în care, după declanșarea războiului, am primit inclusiv specialiști din partea agenției care ne-au sprijinit în acele zile și, bineînțeles, cu toate structurile de imigrări și din zona noastră, a Europei de Est și de peste tot, participăm la conferințe, facem schimb de experiență, de expertiză permanentă”, a conchis acesta.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04