Cum a condiționat Regele Charles venirea în România după Revoluție. Emil Constantinescu i-a îndeplinit dorința

Jurnalista Camelia Csiki a fost invitata Oanei Stănciulescu la #Rezist de la DC News TV. Cele două au abordat subiectul „iubirii” pe care Regele Charles al III-lea o poartă României.

Prima vizită a lui Regelui Charles în România, condiționată de primirea Regelui Mihai I

„Mai puțină lume știe că prima vizită a Regelui Charles al III-lea în România din 1997-1998 este legată de o condiționare. Președintele Emil Constantinescu mi-a povestit că pe-atunci Prințul de Wales i-a spus «Nu vizitez România până când nu va fi lăsat Regele Mihai să revină în țară și să primească respectul cuvenit»”, a explicat Camelia Csiki la DC News TV.

A fost nevoie de intervenția externă ca România să-și primească regele

„În urma acestei povești, bineînțeles că intelectualii noștri, împreună cu Emil Constantinescu, au negociat înainte de 1997 reîntoarcerea Regelui Mihai I. Apoi a urmat vizita a Regelui Charles”, a adăugat jurnalista.

„A trebuit să vină Prințul Charles de la acea vreme să negocieze ceea ce autoritățile noastre ar fi trebuit să facă din 1990. E incredibilă chestia aceasta”, a remarcat moderatorul emisiunii, Oana Stănciulescu.

Continuă explorarea

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33