Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”

Angela Kecskes și Daniel Solheim sunt români stabiliți în Norvegia și au participat la emisiunea Departe de România de la DC News TV.

Cum sunt văzuți românii în Norvegia

„Cum sunt văzuți muncitorii români în Norvegia?”, a fost întrebarea moderatorului emisiunii, Gabriel Nuță-Stoica.

„Eu pot să spun, lucrând în spital și în sistemul sanitar, că românii sunt foarte bine văzuți, inclusiv cei care lucrează ca necalificați în sistemul sanitar, dar și cei care lucrează ca și asistenți, dar și medicii. Sunt foarte mulți români care lucrează ca medici în Norvegia. Aici este o lipsă enormă în ceea ce privește cadrele medicale. Am numai experiențe pozitive, toți norvegienii laudă românii”, a explicat Angela Kecskes.

Profesii onorabile, ocupate de români în Norvegia

„Într-adevăr, sunt medici stomatologi, ingineri, arhitecți, cadre didactice la universitate. Procesul acesta de acreditare, echivalare și formare profesională pentru a ajunge în asemenea funcții este mai lung, necesită efort, dar noi suntem mândri că avem reprezentanți de valoare în societatea norvegiană și nu auzi numai de rău.

Suntem tentați să credem că din cauza unui articol din ziar, care a detaliat o spargere sau mai știu eu ce, toată imaginea românilor este afectată. Eu cred că norvegienii au un sentiment al dreptății. Ei m-au văzut pe mine ca ceea ce sunt. Au înțeles că ceea ce spun și fac, iar asta fac foarte mulți români. Foarte mulți s-au stabilit aici, au cumpărat case, au copii și văd în fața lor un viitor care să fie rodnic pentru ei și copiilor lor”, a argumentat și Daniel Solheim, aflat în această țară din anii 1990.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04