De cât timp are nevoie o țară să reformeze sistemul educațional. Prof. Neacșu: Ne-am dorit să alergăm mult prea repede

Reforma sistemului educațional este un subiect fierbinte în discuțiile publice, cu opinii variate despre ritmul și metodele de implementare. În cadrul emisiunii DC Edu, moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, alături de invitatul special prof. univ. dr. Ioan Neacșu, s-au împărtășit perspectivele cele mai importante asupra evoluției și stadiului actual al reformei educaționale din România.

Conștiința reformei

“Noi ne-am dorit să alergăm mult prea repede decât o cere o reformă adevărată. Adică trebuie timp. Este exact ca apariția conștiinței, când avem o conștiință primară. Dau exemplu: întâi văd lucrurile în general, apoi analitic, și nu mă mai întorc la general”, a transmis prof. univ. dr. Ioan Neacșu.

“Bun, dar trei decenii nu ajung, totuși? Timp... 30 de ani nu ajung? Lui Spiru Haret i-au trebuit mai puțini ani, lui Angelescu, la fel și altora”, a subliniat prof. univ. dr. Sorin Ivan.

Expertiza în educație: Realitate sau ficțiune?

“Între legi a început să crească distanța. Din 1995 în 2011, pe urmă acum, cred că nu avem experți în ceea ce numim noi politici educaționale”, a adăugat prof. univ. dr. Ioan Neacșu.

“Alt punct nevralgic, însă: avem experți în mediu public. Am și titrat data trecută «țara experților în educație». Avem mulți «experți» în mediul online”, a replicat prof. univ. dr. Sorin Ivan.

“Avem, nu am nimic cu pătrunderea în sistem a oamenilor care vin cu experiență și cu un anumit dinamism. Cunosc oameni din aceștia, dar nu i-aș numi experți în educație. Același lucru se întâmplă și în management-ul educațional.” a conchis prof. univ. dr. Ioan Neacșu.

Continuă explorarea

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Early booking, în creştere în România

Turiştii români aleg tot mai mult să se îndrepte către early booking, spune Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt ANAT.  „Chiar zilele acestea Institutul Național de Statistică a...
13 ian 2026, 13:27