De ce este Mercur retrograd un moment nemaipomenit: ce aduce "Berbecul exploziv" chiar din 2 aprilie

Astrologul Daniela Simulescu a venit cu previziunile pentru prima săptămână din aprilie 2024, iar „vestea rea” este că Mercur își începe retrogradarea. Totuși, experta în astre subliniază faptul că acest eveniment astrologic nu este întotdeauna de speriat.

Ce presupune Mercur retrograd

„Nu era de ajuns că avem Eclipsele, mai vine și Mercur să pună gaz pe foc să spunem așa. Lui îi cam place să spună lucrurile prea repede, prea direct sau să țină în el, să fie foarte furios. Facem declarații, avem replici, ne grăbim, după care trebuie să reajustăm.

Nu uitați, atunci când avem o retrogradare, vorbim de a pune prefixul «re» înaintea oricărui verb: ne reîntâlnim, ne reducem, recomunicăm, refacem, reparăm. Berbecul fiind un semn cardinal, adică unul de acțiune, mai ales unul exploziv, cu siguranță vor fi știri din declarații ale oamenilor politici importanți, multă furie pe rețelele sociale, foarte multe probleme atât în online cât și în offline, întârzieri, stres”, a enunțat Daniela Simulescu la DC News TV.

Retrogradarea lui Mercur, pe nedrept denumită baubau  

„Atenție, retrogradarea lui Mercur a fost prezentată de câteva decenii încoace ca fiind baubaul și toată lumea dă vina pe Mercur retrograd, într-un mod mai ironic sau nu, și vi se spune să nu semnați, să nu începeți lucruri. Mie mi se pare un moment nemaipomenit cu Mercur în Berbec să începeți, pentru că această retrogradare vă ajută să găsiți repede greșelile astfel încât să fie corectate, îmbunătățite.

Aveți grijă când semnați, nu vă uitați doar voi pe acte, mai rugați pe cineva, pentru că s-ar putea să pierdeți din vedere anumite detalii. Iar când începeți un proiect, așteptați-vă să întâmpinați unele greșeli, vă reîntâlniți cu oameni din trecut, luați decizii pe repede înainte și reveniți deasupra lor. Nu aș zice că e o retrogradare neplăcută, dar este una care va pune gaz pe foc și cu aceste Eclipse”, a conchis ea.

Continuă explorarea

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12