Cu cât i-a crescut salariul unui român care muncește în Italia în ultimii 7 ani

George Florescu este șofer de TIR și este stabilit în Italia din 2017. Acesta a vorbit la DC News TV, în cadrul emisiunii Departe de România, despre condițiile de trai din această țară.

Deși inflația medie a produselor de consum în Italia ajunge la peste 15%, salariile nu au ținut pasul. George ne spune că trebuie ținut cont totuși și de cele două salarii suplimentare câștigate în lunile iulie și decembrie.

În 2017, câștiga 2.000-2.100 euro pe lună.

„Salariile s-au mărit și ele între timp?”, a întrebat Gabriel Nuță-Stoica, realizatorul emisiunii.

„Nu, aici este problema. Salariile tot au rămas pe loc. Să zicem că ar fi o mică diferență, dar este nesemnificativă. De exemplu, în 2017 când am venit în Italia, aveam un salariu de 2.000-2.100 euro, iar acum suntem la o medie de 2.200-2.300 euro. Nu este o mare diferență”, a explicat românul.

Prețurile au crescut, salariile au stagnat

„Bineînțeles, vreau să le explic celor care nu știu, vorbim de medie, dar separat mai sunt al 13-lea și al 14-lea salariu. De exemplu, al 14-lea se ia în luna iulie, iar al 13-lea se ia în luna decembrie. Un salariu în plus, după care concediu plătit și așa mai departe. Dar cum spuneam, la prețuri, la haine, la combustibili se vede diferența în acești 7 ani. S-au scumpit, dar salariile foarte puțin au crescut”, a adăugat Florescu.

Continuă explorarea

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Metode pentru ca bărbaţii să evite infertilitatea

Dr. Erna Stoian, medic primar Obstetrică-Ginecologie și coordonator al Centrului de Fertilizare in Vitro SANADOR, a explicat ce pot face bărbaţii pentru a evita infertilitatea.  "În zilele...
21 ian 2026, 12:25

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23