Declarațiile lui Marcel Ciolacu care au întristat-o pe Gabriela Firea, candidatul "șanse egale"

Conferința de presă prin care liderii PSD și PNL au anunțat comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale în luna iunie a avut printre laitmotive candidatul comun la Primăria Generală a Municipiului București.

În prima parte a evenimentului, președintele PSD Marcel Ciolacu a lansat prima veste proastă pentru colega sa de partid Gabriela Firea, fost edil în Capitală între 2016 și 2020. Acesta a vorbit că susține ideea ca aleșii locali să fie originari din localitatea pe care urmează să o conducă. Reamintim că Gabriela Firea este născută la Bacău.

„Mândria de a fi ales la tine, în orașul tău”

„Nu vorbim despre o împărțeală. Vorbim de cele mai competente persoane de a conduce administrația, de cei care au experiența și aplicarea de a face acest lucru. Eu sunt una dintre persoanele care au fost viceprimar la Buzău. Trebuie să ai ceva în tine să poți face această muncă.

Cea mai dificilă și cea mai mândră muncă pe care o poți face este aceea de a fi ales la tine, în orașul tău, să muncești pentru locul în care te-ai născut. Sunt ferm convins că în următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cele mai bune pentru candidaturile enunțate de către dvs.”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

Spre finalul conferinței vine și a doua lovitură pentru prim-vicepreședintele PSD

„Sebastian Burduja și Gabriela Firea sunt aici în sală. Care sunt șansele astăzi ca unul dintre ei să fie candidatul comun al alianței la Primăria Capitalei?”, a fost întrebarea unei jurnaliste în conferința de presă din 21 februarie 2024.

„Șanse egale, din punctul meu de vedere”, a răspuns cu zâmbetul pe buze premierul Ciolacu.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04