Sociologul român care propune transformarea Casei Poporului: Ar aduce un miliard pe lună

România ar putea face miliarde de euro pe lună dintr-un proiect propus de un sociolog la DC News TV.

Dat fiind faptul că ar urma ca țara noastră să plătească o sumă uriașă în dosarul Roșia Montană, profesorul universitar Alfred Bulai a făcut haz de necaz și a propus o soluție simplă pentru a scoate banii de amendă în cazul devenit deja celebru.

Casa Poporului să devină cel mai mare bordel din lume

„De unde plătim două miliarde jumătate pentru Roșia Montană?”, a întrebat Val Vâlcu.

„De principiu, putem să legalizăm naibii și prostituția și toate formele uzuale de devianță care pot fi bănoase și să vedem dacă nu cumva România se lansează așa. (...) Proiectul numărul unu, ca să mă înjure lumea ca lumea:

Mutăm Parlamentul, că oricum nu prea îl vrea lumea, și facem cel mai mare bordel din lume în Casa Poporului! Atenție, ăla scoate miliardul pe lună. Nu? E o idee. Și luăm cinci Roșii Montane”, a spus în glumă Alfred Bulai.

La noi în țară, cei care fac cei mai mulți bani plătesc cele mai mici taxe

„Domne’, în această țară, în condițiile în care cei care produc venituri uriașe – marile corporații – n-au impozit pe profit... adică firma ta are șanse să aibă profit mai mare decât un mamut din România pentru că ăia nu au deloc, sunt pe pierderi. Te gândești, săracii, mâine-poimâine intră în faliment. Oamenii au venit să ajute poporul ăsta. Suntem tâmpiți? Facem legislație pe lucrul ăsta. E clar că de acolo nu se scot foarte mulți bani, așa că îi iei pe ăștia mai amărâții. Pe cei cu păcănele, cu videochat”, a conchis sociologul.

Continuă explorarea

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31

Clipul care trebuie arătat tuturor şoferilor

La DC Conducem, Titi Aur a analizat un clip din trafic cu un moment care pare banal, dar care ascunde o lecţie pe care toţi şoferii ar trebui să o înveţe.  Concret, 4 maşini intră în...
06 feb 2026, 11:17