Roxana Petcu: “Cred că ăsta este și scopul nostru, să construim peste ceea ce avem”

Într-un interviu recent acordat DC News, Roxana Petcu, inspector-șef la Inspecția Judiciară, subliniază importanța continuării și îmbunătățirii activității instituționale în contextul subiectelor sensibile sau de interes public. Aceasta evidențiază necesitatea unei abordări constructive, bazată pe valorificarea experienței anterioare și corectarea acolo unde este nevoie, fără a recurge la schimbări radicale care ar putea destabiliza fundamentul deja existent. Potrivit Roxanei Petcu, consolidarea și relevanța Inspecției Judiciare se datorează, în parte, construirii pe baza realizărilor anterioare.

"Revenim puțin la ce ați spus mai devreme și anume activitatea pe care o desfășor eu de când am preluat această funcție. Vreau să spun că întotdeauna într-o instituție, cu atât mai mult când această instituție este implicată în subiecte fierbinți, să le spunem sau de mare interes pentru public, întotdeauna vor exista critici și vor exista cei care apreciază foarte mult activitatea. Eu cred că totul este perfectibil, cred că ăsta este și scopul nostru, să construim peste ceea ce avem, să folosim ceea ce este bun din experiența anterioară, să corectăm, să îmbunătățim acolo unde găsim că am putea să îmbunătățim. Eu nu cred în mandate și în activități, care să radă totul și s-o ia de la zero, pentru că dacă facem asta nu mai reușim niciodată nici să ieșim cu fundația din pământ. Eu cred că trebuie să plecăm de la ceea ce am reușit să facem și cred că dacă s-a reușit ceva în anii anteriori a fost ca Inspecția Judiciară, da, să devină relevantă." a explicat Roxana Petcu.

Continuă explorarea

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23