Bogdan Teodorescu despre: Klaus Iohannis și drumul său de după mandat

Cu finalul mandatului său de președinte al României în perspectivă, Klaus Iohannis devine subiectul unor speculații legate de o posibilă preluare a unei funcții europene. Expertul în comunicare, Bogdan Teodorescu, analizează această perspectivă într-un interviu pentru DC News, subliniind că au fost vehiculate mai multe opțiuni, inclusiv șefia NATO sau a Națiunilor Unite.

“Acuma, povestea lui Iohannis, care ar putea prelua o funcție europeană la finalul mandatului său de președinte al României este o poveste veche. S-au vorbit despre măcar trei poziții șef NATO, Națiunile Unite, s-a vorbit și de ambasadă, de ministru de externe al Europei, pe poziția lui Borell. Deci s-a vorbit de foarte multe lucruri, ori în acest context probabil că s-a repus în discuție tema anterioară a carierei externe a lui Klaus Iohannis cu niște argumente, el fiind pe o listă scurtă, poate fi pe acolo, dar cel puțin în acest moment, aparența înclină mai degrabă spre liderul politic italian, spre Draghi mai mult decât spre Iohannis.” a transmis Bogdan Teodorescu.

“A 2-a referitor la consecințele din țară. Este un moment interesant pentru liberali, numai că nu este cel mai fericit moment pentru liberali. Dl. Ciucă, în postură de președinte interimar, are niște limitări în mișcare într-o perioadă în care ar trebui să fie nelimitat, că totuși, intrarea lui în campanie directă pentru parlamentare, de fapt locale, parlamentare, prezidențiale ar presupune o libertate de expresie și de deplasare.” a mai adăugat specialistul in comunicare.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00