O româncă e unul din cei mai buni chefi din Italia. Dorina Burlacu, aur pentru întreaga carieră

În ediția specială de Crăciun a emisiunii Departe de România aflăm povestea unei românce care a plecat în Italia doar cu un vis în geantă și a ajuns, după 30 de ani, unul dintre cei mai apreciați chefi din această țară. Dorina Burlacu a primit distincția "Aur pentru cariera în gastronomie" de la Asociația Bucătarilor din Italia, în semn de recunoaștere a activității de cercetare și inovare în domeniul gastronomiei. Asta după ce, doi ani la rând a fost distinsă cu premiul “Cinci stele de aur ale bucătăriei”.
În cadrul emisiunii vom afla cum reinterpretează românca rețetele tradiționale românești și italiene, care sunt secretele celei mai apreciate bucătării din lume, dar și cum se vede România, după 30 de ani în Italia.

Departe de România, o emisiune cu și despre românii din diaspora

Emisiunea "Departe de România", moderată de Gabriel Nuță-Stoica, reprezintă o evoluție naturală a conținutului cu care v-am obișnuit, fiind în primul în rând o emisiune cu și despre românii din afara granițelor țării. În fiecare săptămână vom descoperi povești interesante ale românilor stabiliți în străinătate. Vom vorbi despre aspecte din viața de zi cu zi, probleme de integrare, provocări, dar și despre bucurii și împliniri. Totodată, vom încerca să aflăm ce mai înseamnă România pentru românii din diaspora: "acasă" sau doar țara de origine.
Pe lângă poveștile românilor stabiliți în afara granițelor, în cadrul emisiunii sunt uneori invitați și oficiali ai statului sau lideri politici care ne oferă informații relevante pentru cei din diaspora.

Emisiunea "Departe de România" se difuzează pe site-ul ȘtiriDiaspora, canalele de Youtube și paginile de Facebook ȘtiriDiaspora și DC News, dar și pe DC News TV.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului știridiaspora.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să apăsați butonul "Like" și să distribuiți mai departe.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

Site: https://www.stiridiaspora.ro/
YouTube: https://www.youtube.com/@stiridiaspora9142
Facebook: https://www.facebook.com/stiridiaspora.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@stiridiaspora.ro

Continuă explorarea

Diferenţa majoră dintre Eminescu şi Caragiale

Prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general Muzeul Național al Literaturii Române; Decan Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion, a explicat la DC EDU care este diferenţa majoră dintre...
20 ian 2026, 10:24

Nervii de oţel, necesari pentru a locui în Paris

Carina Gagiu, o româncă stabilită în Franţa de câţiva ani, e explicat ce îţi trebuie pentru a locui în Paris. Şi, dincolo de un loc de muncă bine plătit, concluzia ei a fost simplă: ai...
15 ian 2026, 09:10

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57

Birocraţia ţine pe loc şcoala românească

Prof.univ.dr. Radu Gologan a subliniat la DC EDU că birocraţia este cea mai mare problemă a şcolii româneşti.  „Cea mai mare problemă este birocrația... Birocrația la toate nivelurile....
15 ian 2026, 08:40

Aspirina ajută la descoperirea unei boli grave

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu a explicat, la Academia de Sănătate, unul dintre beneficiile neştiute ale aspirinei.  "Aspirina ne ajută uneori să descoperim cancere gastrice. Un pacient începe să...
17 ian 2026, 19:34

Surpriză la impozitele locale. Sunt şi scăderi

Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate, anunţă surprizele de la impozitele locale din 2026. Au existat şi scăderi!  "La impozitele locale avem şi scăderi. La autoturismele cu...
15 ian 2026, 12:19