A treia ecranizare a romanului polițist „Atac în bibliotecă”.George Arion, la Întâlnire cu Arta

Sâmbătă, ora 13:00, aveți „Întâlnire cu arta”, pe Spectacola și DC News.

„Întâlnire cu arta”, emisiune difuzată în fiecare sâmbătă la Spectacola și DC News, este întâlnirea dumneavoastră cu lumea fascinantă a teatrului, a filmului și a tuturor formelor de artă, prin ochii și poveștile unor invitați de seamă. O oră în care vă invităm să vă desprindeți de cotidian și să pășiți în lumea artiștilor, să le aflați poveștile, să le cunoașteți munca și să vă lăsați inspirați de frumos și emoție.



Georgiana Ioniță Toader, gazda emisiunii, își propune ca în fiecare săptămână să vă surprindă cu poveștile invitaților ei, dar și să vă deschidă apetitul pentru artă.

Săptămâna aceasta, scriitorul George Arion vine în platoul Spectacola și DC News pentru a vorbi cea de-a treia ecranizare a celui mai de succes roman polițist din România.

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la lansarea romanului bestseller „Atac în bibliotecă”, semnat de celebratul autor român George Arion.

Aventurile ziaristului Andrei Mladin, personajul principal din roman, urmează să fie ecranizate pentru a treia oară.
Roman publicat pentru prima oară în 1983 și ecranizat în două rânduri, Atac în bibliotecă este primul volum al seriei cu simpaticul personaj Andrei Mladin, ziaristul tobă de carte care devine detectiv fără voie. Înarmat cu umor și cultură, Andrei Mladin se străduiește să facă lumea din jurul lui puțin mai bună prin faptele și investigațiile sale.

Nu ratați emisiunea „Întâlnire cu arta”, de sâmbătă, 5 august, ora 13:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV




Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania




Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en

Site: https://www.spectacola.ro/

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola

Continuă explorarea

Colesterolul la tineri. Ce tratamente se impun

Dr. Monica Trofin-Bănescu, șef secție Cardiologie și USTACC, Spitalul Clinic SANADOR, a explicat cum poate fi identificat colesterolul crescut la tineri, dar şi ce tratamente se impun.  "După...
03 dec 2025, 12:24

Antibiotice în mâncare. Cum ne afectează acestea

Alexandru Rafila a tras un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care îl au antibioticele prezente în alimentele pe care le consumăm.  „În Asia și în Africa se consumă antibiotice nu...
06 dec 2025, 07:55