Lună Nouă în Gemeni, pe 18 iunie. Daniela Simulescu ne spune ce ne așteaptă

Pe 18 iunie, avem Luna Nouă în Gemeni. Este o perioadă bună în care să avem intenții, să începem lucruri noi. Educația este cheia succesului.

Luna Nouă va fi în careu cu Neptun. Aspect uimitor pentru o imaginație bogată, dar cumplit pentru viața de zi cu zi. De ce? Există riscul dezamăgirii, înșelăciunii și a pierderii controlului. Careul arată o tensiune între noi, deci este posibil să întâlnim acele situații care să proiecteze confuzia interioară. Am face bine să nu credem în oricine imediat. Recomandabil ar fi și să avem un program cat mai simplu și bătut în cuie. Că altfel, vom procrastina cu grație.

Luna Nouă va fi în conjuncție cu asteroidul Juno(Iuno sau Iunona).

Juno are un cuvânt greu de spus despre relații, dar și despre modul în care viața poate să difere de ceea ce ai jurat să aperi la altar. Juno poate să indice un anumit loc în care ai fost în viața ta, în care ai fost iluminat sau chiar prins într-o dinamică de putere a familiei. Juno este cea care cere respect, chiar dacă trebuie să-și mențină punctul de vedere ferm.



Mai multe aflăm de la Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens.ro, luni, 12 iunie, de la ora 10.00.

Continuă explorarea

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36