Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM, interviul zilei la DC News și DC Business

Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM, este invitat la DC News și DC Business. Emisiunea în care este invitat Dumitru Nancu va fi difuzată miercuri, 28 decembrie 2022, de la ora 11.00, atât pe Facebook DC News, cât și pe YouTube, dar și pe DC Business.
Conform datelor furnizate de raportul de execuție bugetară la finele trim. III al anului 2022, FNGCIMM consemnează cele mai bune rezultate financiare din cei 20 de ani de activitate, care reflectă o gestionare eficientă a resurselor materiale, financiare și umane ale FNGCIMM. Profitul, cât și cifra de afaceri ale FNGCIMM au crescut în mod constant, instituția reușind să-și depășească în ultimii trei ani obiectivele asumate prin programul de management, printr-un efort susținut și o implicare activă în derularea programelor de garantare, iar previziunile sunt favorabile și pentru anul 2023.

Continuă explorarea

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29