Petru Movilă (PMP), la interviurile DC News

Emisiunea cu parlamentarul Petru Movilă va fi difuzată marți, 18 octombrie, de la ora 15.00, atât pe Facebook, cât și pe Youtube DC News și DC News TV. Vom afla împreună ce planuri are PMP pentru perioada următoare. Rămâneți alături de noi!

Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi, despre Schengen:

„Încă din 2010, România îndeplinește toate condițiile de intrare în Spațiul Schengen. Frontierele României au fost asigurate tehnic cu cele mai bune echipamente și sisteme de protecție și s-a văzut foarte clar că a rezistat de-a lungul timpului valurilor de emigranți. În situația războiului din Ucraina, cetățenii care au plecat din zona de război au trecut doar prin punctele special amenajate de statul român, în comparație cu țări din Mediterana (Italia, Grecia, Franța), frontiere care sunt străpunse zilnic de vase de emigranți care vin din Nordul Africii.

România este tratată ca o țară de rangul al doilea, iar diplomația românească, începând cu președintele Iohannis, prim-ministrul, ministrul de externe, europarlamentarii și cei doi președinți ai Camerei Deputaților și Senatului trebuie să stabilească o strategie clară și trebuie să se impună astfel încât, votul Olandei să fie favorabil și să nu existe niciun vot împotrivă... De asemenea, este foarte important de spus că celebrul MCV (Mecanism de Cooperare și Verificare) trebuie să aibă observații clare din partea Comisiei Europene, care sunt problemele pe care România trebuie să le rezolve în sistemul de justiție.

În raport cu celelalte țări ale Uniunii Europene, România stă mult mai bine la multe capitole. Corupția pe fonduri europene, pe alte proceduri este mult mai mică decât în unele țări europene. Aderarea României la Spațiul Schengen este o necesitate tehnică, economică, dar și de principiu, în modul în care România este tratată în raport cu alte țări din Uniunea Europeană”.

Continuă explorarea

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52