Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie

Daniela Simulescu prezintă ele mai importante evenimente astrologice din luna octombrie. Pe 2 octombrie, Mercur își reia mersul direct, dar efectele sale se vor simți până pe 29 octombrie. Pe 9 octombrie, va avea loc o Lună Plină în semnul Berbecului, eveniment astrologic ce îi va afecta pe cei cu marcaj cardinal, adică Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Pe 11 octombrie, asistăm la revenirea lui Mercur în semnul Balanței. Răbdarea va juca un rol important. Începe sezonul Scorpionului pe 23 octombrie.

De asemenea, un eveniment extrem de important este eclipsa de pe 25 octombrie. Putem lua durerea cea mai mare prin care am trecut și o putem transforma în cea mai mare armă. Pe 28 octombrie, Jupiter revine în Pești, după o perioadă extrem de îndrăzneață în Berbec. Intrarea lui Mercur în Scorpion de pe 29 octombrie ne va face mai suspicioși și aceasta va fi starea în care vom fi în momentul retrogradării lui Marte în semnul Gemenilor, adică pe 30 octombrie.

Continuă explorarea

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12