Orieta Hulea, directoarea World Widelife Fund România a fost invitată la emisiunea DC Anima, difuzată pe DCNewsTV, unde a vorbit despre pădurile din țara noastră. Cu această ocazie, e a spus că țara noastră se află sub media europeană la acest capitol.

În ceea ce privește restructurarea Romsilva care este la ora actuală în plină desfășurare, directoarea WWF România spune că a solicitat unele modificări în ceea ce privește evidența suprafețelor împădurite din țara noastră.

„Noi am insistat foarte mult să fie definiți indicatori de performanță care să reflecte, de fapt, impactul pozitiv al gestionării pădurii, adică păstrarea valorilor naturale. Activitatea economică să se implementeze cu respectarea tuturor normelor de mediu, să vedem că există condiții pentru ca pădurea să se regenereze, pentru ca suprafața de pădure să crească, toate condițiile necesare pentru ca noi, în România, să avem în continuare păduri sănătoase.

Noi suntem la 29%. Media europeană este peste 30%. 33-34%.

Dar, de exemplu, ultimul Inventar Forestier Național a identificat aproximativ 500.000 de hectare de pădure în afara fondului forestier național. Acestea sunt păduri care fie sunt în lungul râurilor, păduri galerii, sau păduri care au crescut pe pășuni, de fapt pășuni împădurite.

Deci este un potențial foarte mare de a include și aceste suprafețe, cât de mult se poate, în fondul forestier național, astfel crescând suprafața de pădure”, a specificat Orieta Hulea.