Adriana Radu, fondatoarea Business UPcelerator și Online Business Hub, clarifică un mit frecvent întâlnit în antreprenoriat: „primul milion” nu vine peste noapte și nu înseamnă neapărat bani în cont.
Este un proces construit pas cu pas, în care cifrele reale, mentalitatea de business și fluxul financiar fac diferența între vis și realitate.
„Hai să lămurim, în primul rând, niște lucruri. Cartea nu este „Primul milion”, ci „Șapte pași către”, ceea ce înseamnă că acest lucru se construiește. Nu pică din cer, nu e peste noapte. Și, în întreaga carte, explică acest lucru: cum o pornești de la zero. Bun. Asta-i un aspect referitor la milionul meu.
Acum depinde cum privești lucrurile. Asta-i prima întrebare. A doua întrebare este la cum ne uităm. Ce este acel prim milion? Este milionul de euro? Milionul de oameni care mă urmăresc? Milionul de lei? Deci poate să fie orice acolo. Dar există această marotă cu milionul.
Dar aș vrea să mai spun ceva, să mă leg de ce ai zis tu: că banii au venit, au plecat. Problema multora este că, atunci când vorbesc de acel milion, își imaginează că el rămâne acolo. Ori banii, dragii mei, ca antreprenor, trebuie să curgă.
Deci am venituri, am cheltuieli. Eu n-am spus „primul milion online de profit”. Că e altceva. Și nici ăla nu va fi în fiecare an. Noi putem să ne uităm la cifra de afaceri pe mai mulți ani. Și are un efect cumulativ. Și totul, și aici eu am o provocare cu majoritatea clienților mei care vin din zona, să zicem, de angajat și vor să fie în zona antreprenoriatului, e că ei spun: „Eu vreau să fac 100.000.”/„Câți bani vrei să ai?”/„Vreau să am 100.000 de euro la finalul anului.”
Problema este că ei îi văd ca pe persoană fizică. Eu, ca persoană fizică, știu că am facturi, știu că am aia de plătit și vreau să am 100.000 în cont. Nu funcționează așa.
Ca antreprenor, tu te uiți pe balanță. La finalul anului, mă rog, eu mă uit lunar, iar la finalul anului mă uit pe cifra de afaceri și văd:
Am milion? N-am milion? Am 100.000? Cât am? Da? Dar eu nu rămân cu banii ăia. Pentru că ăsta e pe linia șapte, la venituri. După aceea vine linia șase, de cheltuieli, și la linia unu mă uit la profit. Deci, e o altă abordare, pentru că eu îmi doresc o afacere care să continue an de an”, Adriana Radu, fondator Business UPcelerator, Online Business Hub.