Dr. Mihai Băican atrage atenția că oxigenul, fiind mai greu decât aerul atmosferic, se acumulează în partea de jos a încăperilor, acolo unde se află prizele și cablurile electrice, un risc major de incendiu dacă nu se respectă măsuri stricte de siguranță.
„Trebuie să știm că oxigenul este mai greu decât aerul atmosferic, deci atunci când avem un exces de oxigen, acesta se va duce jos, în partea inferioară a oricărei încăperi, până la aproximativ 40-50 de centimetri. Și, după cum știți, exact acolo se află prizele, cablurile electrice, acolo s-au găsit sau se pun adesea lumânări, mai ales în preajma saloanelor și a altor spații.
În pandemie, pentru că s-a folosit foarte mult oxigen, sigur, acesta era administrat prin mască, dar nu printr-o mască perfect fixată, au existat scurgeri, iar în combinație cu sezonul rece, când oamenii evită să aerisească, s-au creat condiții periculoase.
Deși atunci când folosim oxigen ar trebui să aerisim foarte bine, în multe cazuri acest lucru nu s-a întâmplat. Toate instalațiile electrice din astfel de zone ar trebui să fie amplasate de la un metru în sus, iar în încăperi ar trebui să existe senzori pentru concentrația oxigenului, plasați și ei la o înălțime corespunzătoare.
Dar pandemia a presupus improvizații, lipsă de pregătire și foarte mulți pacienți. Și eu, la rândul meu, am lucrat într-un spital suport COVID și știu că eforturile au fost foarte mari. Pe fondul oboselii, al aglomerației și al improvizațiilor, s-au produs din păcate și accidente. Deci da, oxigenul, în concentrație mare, este un gaz inflamabil, și tocmai de aceea măsurile trebuie să fie clare și atente.
Pacienții, înainte de a intra în contact cu oxigenul pur, își fac duș de fiecare dată, tocmai pentru a îndepărta orice urme de parfum, creme și alte substanțe chimice, care nu trebuie să intre în contact cu oxigenul pur”, a spus Dr. Mihai Băican.
Medicul specializat în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, confirmă că Michael Jackson a folosit camere hiperbare de tip wellness, cu presiune moderată și oxigen concentrat, într-o practică menită mai degrabă prevenirii decât tratării bolilor, o tehnică adoptată și de sportivi de top precum Cristiano Ronaldo sau mari tenismeni, care își mențin astfel performanțele la vârste avansate.
„Michael Jackson a folosit tehnica asta, erau fotografii cu Michael într-o cameră probabil hiperbară sau a fost un fake news?„, a întrebat Val Vâlcu.
„Era vorba despre camere presurizate propriu-zis, ci mai degrabă despre camere sau capsule folosite în general pentru wellbeing, în care nu se realizează concentrații mari de presiune – ele se opresc undeva la 1,3 – 1,4 atmosfere.
Oxigenul administrat în aceste camere provine dintr-un concentrator și, în general, are o concentrație de 65 – 70%, ceea ce aduce o serie de beneficii în ceea ce privește prevenția. Însă aceste beneficii sunt limitate atunci când discutăm despre patologii curente.
Cristiano Ronaldo este unul dintre cei care folosesc intensiv camera hiperbară, la fel și o serie întreagă de tenismeni. Iar forma fizică în care se află aceștia, chiar și la vârste înaintate pentru sportul de performanță, spune multe”, a explicat Dr. Mihai Băican, medic specializat în Ozonoterapie și Oxigenoterapie.