Invitată la cea mai recentă ediție a emisiunii De Ce Citim, difuzată pe DCNewsTV, sciitoare Doina Ruști povestește care sunt provocările unui scriitor din zilele noastre. Această vocație vine la pachet cu autodepășirea, este de părere invitata moderatorului emisiunii, scriitorul Flaviu Predescu.
„Întotdeauna este o competiție. Uneori este competiția vieții sociale, pentru scriitorii chiar de cenaclu, poate, dar, de cele mai multe ori, este competiția cu valorile tale.
În cazul meu, asta funcționează mereu. Am fost, nu neapărat să mă măsor, dar să mă așez într-un sistem de valori în care cred. Chiar și faptul ăsta de a evita să semăn cu un scriitor pe care îl admir face parte din același joc al măsurărilor, al competiției.
A te evalua, autoevalua chiar, în raport cu estetica generală sau cu valorile în care tu crezi, mi se pare suprema concurență pe care poți să ți-o clădești singur.
A fost, într-o primă fază, cea a tinereții, o aproape obsesivă măsurare cu scriitorii bine cunoscuți. Cred că asta e un simptom pe care l-a trăit toată lumea; Cum ar scrie Dostoievski?, deci, cu marii scriitori. E chiar o încercare de neevitat pentru oricine începe să scrie și o face în cunoștință de cauză.
Preferatul meu a fost, pe perioada începutului, Faulkner. Eram atât de prinsă, încât îmi era teamă să nu semăn cu el, pentru că începusem să știu pasaje pe de rost.
Anterior, am făcut exerciții, chiar am făcut multe exerciții de scriere după Balzac, pe care l-am admirat tocmai pentru construcție. Și, mai târziu, am descoperit chiar așa, cu surpriză mare și cu plăcere, că scriitorul preferat al lui Faulkner a fost Balzac. Și lucrul ăsta, bineînțeles, că mi-a dat aripi.
Există multe perioade în viață în care a mă raporta la un scriitor mare constituia, așa, o încercare supremă, lucru de care încercam să mă detașez. Întotdeauna: să nu semăn cu Eliade, să nu semăn cu Faulkner, să nu semăn cu Céline, de pildă.
Sau să nu depășesc granițele esteticului. Mă rog, o mulțime de semne pe care ți le pui la tinerețe și de care n-am mai ținut cont după aceea. Pentru că, pe măsură ce înaintezi în carieră, pe măsură ce te uzezi chiar, deja rămâne numai jocul.
Nu mai contează cine, cum a scris. Îți intră în reflex să nu semeni cu nimeni, pentru că deja ai un stil al tău, ai o casă pe care ți-ai construit-o”, a spus Doina Ruști.
