La doar 20 de ani, Sergiu Senciuc a devenit cel mai tânăr ales local român din Lisabona, fiind deja o voce activă în comunitatea românească din Portugalia.
Președinte al PNL Portugalia, student la Relații Internaționale și colaborator diplomatic al unor ambasadori din America Latină și Europa, Sergiu explică ce înseamnă implicarea reală în viața politică și civică, într-o țară de adopție.
„Lisabona este împărțită în aproximativ șase zone, fiecare cu un tarif special pentru rezidenții locali și un tarif diferit pentru cei care, de exemplu, vin la muncă, în vizită la o cunoștință sau o familie, sau doar pentru cumpărături și trebuie să își achite parcarea.
Din nefericire, traficul este infernal, mai ales după ora 17:00-18:00, când oamenii se întorc de la serviciu spre casă. Soluția primarului a fost să creeze mai multe locuri de parcare, inclusiv în periferia orașului și a județului Lisabona, pentru a contribui la fluidizarea traficului. Însă, din păcate, străzile au rămas aceleași, iar alte soluții concrete nu prea există.
Comunitatea românească din Portugalia numără în prezent în jur de 20.000–25.000 de persoane. În urmă cu aproximativ 11 ani, eram în jur de 40.000 de români aici. Ce s-a întâmplat? Având în vedere că Portugalia nu este neapărat o țară bogată, deși se trăiește bine, iar clima este destul de blândă, cu oameni deschiși și prietenoși, o parte dintre români au decis să rămână. Alții, însă, fie s-au întors în țară, fie au emigrat în state mai dezvoltate, precum Belgia, Marea Britanie sau Germania.
Comunitatea românească din Portugalia este una unită: formată din oameni muncitori și onești, care își doresc fie un viitor mai bun aici, fie să economisească o sumă de bani pe care să o investească ulterior în România. Românii se întâlnesc fie la biserici, fie la magazine românești, fie la diverse asociații sau evenimente organizate de aceste asociații. În general, este o comunitate frumoasă și plăcută.
Unde se concentrează cei mai mulți români? Cu siguranță, în capitala Lisabona. De asemenea, există o prezență considerabilă în sudul Portugaliei, în zona Algarve, și totodată în Porto, o altă zonă metropolitană importantă a țării, unde trăiesc mulți români.”, a spus Sergiu Senciuc.