La cea mai recentă ediție a emisiunii DC Votez, invitatul analistului Bogdan Chirieac a fost candidatul la președinție Crin Antonescu. Acesta și-a arătat viziunea asupra conflictului din Fâșia Gaza și care ar fi poziția României în eventualitatea în care ar ajunge la conducerea țării.

„Am spus-o dintotdeauna: eu cred că România are o istorie specială. Caracteristica României a fost această capacitate de a avea, între țările socialiste, o relație — de fapt, singura țară cu o relație excepțională cu Israelul. Este unul dintre puținele câștiguri faptul că această relație a continuat. Deci, în această privință, noi am avut continuitate. Noi continuăm să fim, sper, și din punctul de vedere al guvernului Netanyahu și, în general, al liderilor israelieni, un partener privilegiat.

România are toate datele pentru a fi într-o relație specială cu Israelul. Pe de altă parte, sigur că a avut și relații tradiționale cu țările arabe. Eu, în această privință, aș vrea să vorbesc cât mai puțin, atâta vreme cât sunt candidat. Oricum, cred că și ca președinte trebuie vorbit cât mai puțin, pentru că este o poveste foarte lungă.

Eu, de pildă, nu pot, în ultimul episod — acesta atât de dureros, dramatic, ca toate episoadele din Orientul Mijlociu, criza Gaza-Israel-Hamas — nu pot să uit de unde, totuși, au început lucrurile. Și, în sensul acesta, poziția categorică a administrației Trump mie mi se pare corectă. Chiar la ciocnirea, ca să spunem așa, cu conducerea Organizației Națiunilor Unite.

Adică eu am urmărit, fiind în Belgia și în Anglia, ce s-a întâmplat după 6 noiembrie”.

„7 octombrie, se împlinesc anul acesta doi ani”, completează analistul Bogdan Chirieac.

„După 7 octombrie, în foarte scurtă vreme — nu știu, în două săptămâni — am asistat la enorme manifestații pe străzile Londrei împotriva Israelului, pe străzile Bruxelles-ului, și am văzut declarații de la vârful Organizației Națiunilor Unite, totuși, lucrul ăsta trebuie spus: împotriva lui Netanyahu, împotriva Israelului, și cu „Free Palestina”, câtă vreme s-a petrecut, totuși, o atrocitate, un lanț de atrocități fără precedent”, a declarat Crin Antonescu.

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC CMF: 31250003