Mulți copii nu citesc cursiv la finalul clasei I, dar acest lucru nu ține de inteligență, ci de cât exersează acasă și la școală. Profesoara Claudia Chiru atrage atenția că apetitul pentru lectură trebuie cultivat încă din clasa pregătitoare, prin lecturi atractive și implicare constantă din partea părinților și învățătorilor.
„La sfârșitul clasei I, câmpul vizual al elevului ar trebui să fie undeva la 4-5 cuvinte. De fapt, nu poate să le citească pe toate deodată, dar ar trebui să citească 2-3, adică atunci când își aruncă ochii, să vadă 2-3 cuvinte și apoi să le lege cu ușurință pe următoarele.
La finalul clasei I, nu toți copiii citesc cursiv. Sunt copii care încă simt nevoia să citească pe silabe. Sunt copii care citesc un cuvânt, iar la următorul nu-l mai pot citi întreg și îl despart în silabe. Sunt copii care citesc 1-2 cuvinte, fac o pauză, apoi mai citesc 1-2. Și sunt copii care citesc cursiv. Dar asta nu ne spune nimic despre nivelul de inteligență. Ne spune doar că mai au nevoie să exerseze.
După ce înveți cititul, după ce treci de perioada alfabetară, înveți sunetele, literele, silabele și apoi să le legi în cuvinte și propoziții. Trebuie doar să exersezi. Ține de a-ți acorda timp – și a-i acorda timp copilului – să exerseze. Cu cât exersează mai mult, cu atât deprinde mai bine cititul. Dar depinde dacă vrea să exerseze.
Că, dacă doamna învățătoare n-a făcut treabă bună la școală, copilul fuge de citit. Fuge de cărți și atunci părintele trebuie să stea să tragă de el. Pentru a vă ajuta copiii în arta aceasta a cititului, e nevoie să identificați ce le place să citească acasă și să citiți împreună.
Vă citește el două-trei propoziții, citiți voi două-trei propoziții și tot așa. Și faceți asta câte cinci-zece minute, nu mai mult. În fiecare zi sau o zi da, una nu, în funcție de ce material aveți acasă – că vă cunoașteți copilul. Nu trebuie să-l plictisiți. Să fie ceva frumos, cititul ăsta, momentul ăsta între părinte și copil.
Și, apoi, doamna ar fi trebuit la școală să deschidă apetitul pentru citit. De exemplu, eu le dau elevilor mei listă de lectură din clasa pregătitoare. Dar în clasa pregătitoare le citesc eu foarte mult. Foarte mult. Și intru dimineața în clasă cu o carte, fluturând-o, și zic: „Măi, l-am cunoscut pe Panda Pai! Voi știți de Panda Pai? E panda ăla roșu, care nu știa nimic în viață și era mic, și uite ce a pățit! V-am adus cartea, vreți?” Și mă așez și le citesc.
Așa fac de multe ori. Sau cu Elmer, sau cu pisicuțele, că asta trebuie să fac. Apoi, în clasa I, îi las și pe ei să citească. Dar tot le citesc. În clasa I trebuie să le citesc eu cerințele, până îi învăț să le înțeleagă și să le poată citi singuri, ca să știe ce au de făcut.
Că e foarte greu, nu? Ni se pare ușor, dar ei, dacă citesc: „Care este suma numerelor 3 și 2?”, nu știu că trebuie să le adune din prima. Trebuie să stai să-l întrebi de fiecare cuvânt, să-i aduci aminte ce înseamnă „sumă” – că e rezultatul adunării – și cum e scris.
Adică, în clasa I sunt foarte puțini copii care citesc un enunț și înțeleg și fac ceea ce spune acolo. Nu, e foarte mult de lucru. Deci în clasa I citește învățătorul foarte mult. De-abia din clasa a II-a, de la jumătate încolo, învățătorul poate să aibă pretenția de la copil să citească și să înțeleagă.
Dar tot nu te superi. Din clasa a III-a poți să te superi. Dintr-a treia te faci foc! Dar până într-a treia, lucrezi acolo și ești amabil.”, a explicat Prof. Claudia Chiru.
