Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a luat parte la Interviurile DCNews unde, printre diversele subiecte abordate, a vorbit despre ajutorul pe care îl vor primi cultivatorii români care își cresc legumele în solarii.
Este vorba despre un sprijin care îi ajută pe acești fermieri să își încălzească solariile iar anul programul de anul acesta vine cu ceva în plus, după cum subliniază ministrul. El a vorbit, mai întâi, despre beneficiile pe care le-au primit fermierii anul trecut prin Planul Național Strategic.
„Anul trecut, 1.700 de solarii din România au primit prin Planul Național Strategic 700€ pentru fiecare solar de 1.000 m², pentru a realiza sistemul de încălzire. Vorbim de o centrală și 40.000€ pentru combustibilul necesar, pentru a încălzi aceste sere și solarii.
De exemplu, la mine în județul Olt, în piața din Slatina, jumătate din tomatele care sunt pe tarabe sunt românești”, a spus ministrul Barbu.
Ministrul a spus care este noutatea pentru acest an în legătură cu Planul National Strategic și cum îi avantajează acesta pe fermierii cu solarii.
„Asta a fost prima fază. A doua fază presupune o discuție cu domnul Fechet, astfel încât să dăm din fondul de mediu, celor care au în continuare în spații protejate aceste legume, prima centrală și prima butelie vor fi acordate pentru a realiza partea de încălzire în aceste sere și solarii.
Mai mult de atât, așa cum se face pe partea de vegetal, unde acciza la motorină este suportată de către Ministerul Agriculturii, pe partea de GPL utilizat în încălzirea serelor și solarilor, vreau să suport acciza la gaz. Acum urmează să se lanseze, împreună cu prima sobă, care este lansată de către Fondul de Mediu. L-am convins pe domnul Fechet să introducem și bazinul legumicol din România”, a mai spus Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Vezi emisiunea completă: Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, LIVE, la DCNews