În cadrul emisiunii Academia de Sănătate, difuzată pe DCNewsTV, a fost invitat conf. prof. dr. Corneliu Toader, neurochirurg la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, care a vorbit despre riscul asupra căruia ne supunem în momentul primelor semne care anunță un accident vascular cerebral.

În aceste situații este bine să știm cât timp rămâne până când poate deveni prea târziu pentru a ne salva viața. Sunt unele semne evidente și altele mai puțin evidente în această privință.

„În bolile ischemice cerebrale, timpul este absolut cardinal. Tromboliza pe cale intravenoasă, pe care o fac neurologii, are un timp de la debutul simptomelor până la inițierea procedurii de tratament de cam 3 ore, iar în trombectomie poate merge până pe la 5 ore. Ce se întâmplă după aceea? Riscurile de sângerare sunt destul de importante.

O hemipareză, în general, nu este ignorată de pacienți și nici de familie. O scădere bruscă de acuitate vizuală, chiar o cecitate brusc instalată, nu poate fi ignorată de pacient sau de anturajul pacientului. O tulburare de vorbire, în sensul unei afazii, unei neputințe de a te exprima, este iarăși un lucru care se observă foarte ușor și asta arată foarte clar că ceva se întâmplă în emisferul de partea stângă și că este și o boală vasculară. Debutul ictal este caracteristic și reprezintă marca diagnostică a patologiei vasculare. Patologia tumorală are un debut lent, mai insidios”, spune medicul.

Neurochirirugul a vorbit și despre legătura dintre migrene și aceste anevrisme cerebrale.

Anevrismele dor? Întreabă gazda emisiunii, jurnalistul Val Vâlcu.

„Nu dar un bolnav care are o migrenă de ani de zile, poate să aibă un anevrism cerebral. Am întâlnit și noi asemenea cazuri, este foarte adevărat, pentru că un bolnav migrenos este un bolnav care se explorează, face computer tomografic și cu rezonanță magnetică nucleară.

În ochii unui neurochirurg avizat, nu poate să scape un anevrism, mai ales că se pot face și secvențe de angio-RM. Totuși, anevrismele mari, cu anumite locații, pot să dea niște semne neurologice de localizare. Vă dau un exemplu: anevrismul de comunicantă posterioară, dezvoltat inferior, lovește nervul oculomotor și atunci dă o pareză de oculomotor. Bolnavului îi cade pleoapa. Acesta este un semn neurologic atât de evident încât nu poate fi neglijat. Am avut destui bolnavi care s-au adresat doar pentru acest singur semn, care s-a instalat brusc și care au avut anevrisme cu această locație”, a conchis neurochirurgul.

Emisiunea completă: Anevrismele cerebrale. Dr. Corneliu Toader: Importanța cunoașterii antecedentelor familiale, analize și recunoașterea semnelor neurologice