Dr. Ciprian Andrei Morariu, medic primar obstetrică-ginecologie, la Spitalul Clinic SANADOR, atrage atenţia asupra endometriozei, o boală specifică femeilor, care este diagnosticată din ce în ce mai târziu şi care se manifestă din ce în ce mai sever. Iată care sunt cauzele.

„Endometrioza este un subiect la modă şi nu este. Personal, de vreo 14 ani tratez această patologie, în cazul infertilităţii în mod special. Dar ce s-a constatat în ultima vreme, datorită faptului că femeile ajung să discute despre fertilitate şi sarcină la o vârstă din ce în ce mai avansată, este că şi patologia aceasta şi severitatea bolii sunt mult crescute. Ce identificăm când examinăm pacienta sau o consultăm clinic, respectiv ce găsim în cadrul intervenţiilor minim invazive sunt patologii destul de severe, cu afectare a ovarului, uterului, peritoneului şi a anselor intestinale şi organelor”, a declarat Dr. Ciprian Andrei Morariu.

Durerea la menstruaţie nu e normală, spune specialistul

„Pentru endometrioză, diagnosticul clinic se pune prin prezenţa durerii, cu un debut şi un maxim în timpul perioadei menstruale şi/sau durerea la contact. Aici intervine lipsa educaţiei. Multe dintre paciente consideră că să te doară la contact nu e chiar ceva neobişnuit. Să ai dureri la ciclu ele cred că e ceva normal. Şi atunci e tardiv momentul când se adresează medicului”, a mai declarat specialistul.

Dr. Ciprian Andrei Morariu este medic primar Obstetrică-ginecologie cu competențe în Ultrasonografie Obstetricală și Ginecologică, Chirurgie Laparoscopică Ginecologică, Tratamentul Infertilității Cuplului și Reproducere Umană Asistată, Histeroscopie, la Spitalul Clinic SANDOR.