Prof. univ. Mihail Coman a fost prezent la interviurile DCNews unde a vorbit despre situația sistemului superior de învățământ din țara noastră. El a prezentat câteva statistici cel puțin interesante, care se contrazic.
Deși există mai puțini elevi care promovează examenul de bacalaureat la nivel național, avem mai mulți studenți față de acum aproape zece ani, a constata profesorul.
„Am văzut, după unele statistici, că ar fi 26.000 de cadre didactice în învățământul universitar, pe un total de vreo 300.000, 400.000 de studenți. De asemenea, noi avem 48 de universități de stat, se mai adaugă încă vreo 20 de universități private. Deci, e o ofertă extraordinar de mare pentru o populație ca a noastră și cu o populație de absolvenți de bacalaureat care scade.
Statisticile spun că, în ultimii 10 ani, absolvenții de liceu au scăzut cu 38%. Deci, fiind mai puțini cei care vin spre universități, evident că există pentru toată lumea o amenințare că nu se completează cifra de școlarizare și normele cadrelor didactice sunt amenințate. În mod paradoxal, și aici, și tu, și toți cei care ne vor asculta, îi invit să se așeze bine pe scaun. În anul 2023, s-au înscris 130.000 de oameni, în antiteză cu 2014, când s-au înscris în anul întâi 96.000 de oameni. Deci, ori statistica e cu capul în jos, ori realitatea e cu capul în jos. Adică, termină mai puțin, în jur de 100.000, așa, grosso modo, cu bacul luat, mai îi scoți pe cei care se duc să studieze în străinătate și nu știu cum se face, dar când se înscriu, sunt mai mulți decât cei care au terminat”, explică profesorul.
Mihail Coman a dat și o posibilă explicație pentru aceste cifre care se contrazic.
„Niște persoane binevoitoare spun: da, dar mai sunt cei din promoțiile anterioare care…”. Acuma, eu nu cred că ăla care a picat bacul și a dat, pe urmă, în anul următor, în august, n-are alt vis decât să mai ducă și să facă o facultate. Sau poate ei se înscriu, știți că copiii își depun dosarele la mai multe facultăți, reușesc la una, se duc acolo, la cealaltă rămâne dosarul. Abandonul ăsta mare poate să fie dosare care se anulează după un semestru, timp în care sigur a venit deja alocația bugetară și se spune că s-au retras copiii. Cine mai știe dacă s-au retras de adevărat sau sunt numai aceste dosare care au dispărut?”, conchide profesorul.