Decizia de a deveni mamă este una importantă, iar momentul în care o femeie alege să aibă primul copil poate influența semnificativ sănătatea sarcinii și dezvoltarea acestuia. Dr. Ciprian Andrei Morariu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, subliniază că, în prezent, tot mai multe femei amână această decizie.
În cadrul unei emisiuni la DC Medical și DC News, Dr. Morariu a discutat împreună cu jurnalistul Val Vâlcu faptul că, față de acum câteva decenii, vârsta femeilor care decid să devină mame pentru prima dată s-a mutat semnificativ mai târziu, iar factorii biologici și de viață joacă un rol esențial.
Vârsta și calitatea ovocitelor: Factori esențiali în obținerea unei sarcini
„Dacă înainte, pe la 20-25 de ani, aveau deja primul copil, acum, abia pe la 30-35 de ani, se gândesc să obțină o sarcină. Din păcate, vârsta la care se face primul copil a înaintat foarte mult în unele cazuri. Am avut paciente care au avut prima sarcină la 43-44 de ani”, a explicat Dr. Ciprian Andrei Morariu.
Medicul a continuat să adreseze problema calității ovocitelor, un factor esențial în obținerea unei sarcini. Calitatea ovocitelor scade pe măsură ce vârsta avansează, iar acest factor este extrem de greu de modificat.
„Ovocitele pe care le are o femeie în ovar le are încă din viața intrauterină, iar dezvoltarea lor începe de la 16 săptămâni. La vârsta de 35 de ani, ovocitele sunt mai în vârstă decât pacienta însăși”, a afirmat specialistul.
Recomandarea medicului: Cât mai devreme, dacă îți dorești o sarcină ușoară
Dr. Morariu a subliniat și importanța informării femeilor care își doresc o sarcină naturală și genetic înrudită cu ele.
„Dacă îți dorești o sarcină a ta, cu ovocitele tale, care să fie genetic înrudită cu tine, din păcate, ne putem baza doar pe ovocitele pe care le avem acolo. Acesta este motivul pentru care recomandăm femeilor să se gândească la o sarcină cât mai devreme, dacă își doresc acest lucru”, a concluzionat medicul.
Aceste sfaturi vin într-un context în care, din cauza carierei, a educației și a diverselor alegeri personale, din ce în ce mai multe femei amână decizia de a deveni mame, fără a conștientiza complet implicațiile biologice ale acestei decizii.