Astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu, a vorbit, în cadrul emisiunii sale difuzate pe DCnewsTV, despre schimbări de perspectivă pentru unele semne ale zodiacului. Conform previziunilor sale, unora dintre noi ne-ar face bine să ieșim din rutină.

„Pe 14 ianuarie avem prima lună plină din 2025, care se va petrece în semnul Racului. Nu va fi simplă, bineînțeles, pentru că va beneficia și de Marte retrograd. O lună plină, oricum, în teorie este cu irascibilitate, cu foarte multe emoții, cu nevoia de a închide anumite capitole și de a nu mai repeta anumite greșeli. Însă, pentru că Luna va fi lângă Marte retrograd, s-ar putea să facem lucrurile pe dos. S-ar putea să ne grăbim și emoțiile noastre să devină arme. Avem impresia că rănim sau că vom câștiga ceva, dar se vor întoarce tot asupra noastră. Așa că aveți foarte mare grijă cu acest eveniment.

Dacă vă știți cu marcaj de Berbec, Rac, Capricorn sau Balanță, s-ar putea ca prima parte a săptămânii să fie una nerezonabilă. Când nu ai prompter, mai zici câte un cuvânt care îți mai apare în cap. S-ar putea să simțiți că viața poate fi nedreaptă, că vă ia pe repede înainte, că nu vi se oferă răbdare. Dar de fapt, cu asemenea evenimente noi avem tendința de a ne grăbi, de a ne forța. Nu prea știm să ne dozăm timpul, energia, resursele, disponibilitatea”, spune astrologul.

Berbec

Problemele din familie te vor lua pe sus. Primești vești, ești implicat în anumite dispute, ți se pasează ție anumite responsabilități. Pe moment bineînțeles că te vei supăra, dar eu cred că, în timp le vei putea rezolva fără ajutorul nimănui. Ce se mai întâmplă săptămâna viitoare e că ești foarte dur cu tine însuți.

Taur

Ai încredere foarte mare în anumiți prieteni sau în anumite planuri pe care tu le ai gândit de foarte mult timp. E posibil să îți fie dărâmate așteptările și să rămâi dezamăgit. Venus se întâlnește și cu Saturn la sfârșitul săptămânii în casa a X-a și aici perspectiva ta asupra viitorului apropiat este una mai sumbră. Ești pesimist.

Gemeni

Atenția voastră este pe câți bani am, câți bani cheltuiesc, câți bani păstrez. Știți că era regula aceea cu 50%, 30%, 20%. V-aș recomanda ca încă de acum să vă faceți o strategie pe plan financiar în 2025 și poate nu doar pe 2025. Poate găsiți formula de mai devreme, dar pot fi multe, poate vă găsiți o formulă care să vă placă atât de mult încât să o adoptați și să vă vină natural.

Rac

E o furtună de emoții, o furtună de stări, și nu s-ar întâmpla asta, dar este posibil ca în familie să fie anumite evenimente care nu vă plac. În zona profesională, încep lucrurile să se așeze. 2025 este un iureș. Voi vă contaminați cu stările tuturor și sunteți o oală sub presiune permanent.

Leu

Sunteți prea duri cu voi înșivă. Sunteți prea deconectați de voi. V-ați întors la serviciu și vreți atât de mult să demonstrați și să faceți lucrurile perfect, încât să nu auziți bârfe, să nu simțiți că oamenii nu vă apreciază. Încât duceți totul la un nivel exagerat. Gândiți-vă că aveți și voi niște limite dar voi trageți de limitele respective.

Fecioară

Săptămâna aceasta să știți că planul personal este cel care contează. Relația cu partenerul, pentru că Venus se întâlnește cu Saturn în casa a șasea, asta după ce a făcut un careu cu Jupiter. E foarte important să vă uitați la partener, să vă gândiți de ce l-ați ales, ce motive aveți să mai rămâneți lângă el. Da, și să vorbiți cu el sincer și să-i spuneți ce vă deranjează sau ce v-ar plăcea să faceți.

Balanță

Mulți dintre voi zilele ce urmează s-ar putea să ziceți: Gata, m-am săturat de acest loc de muncă, vreau altul. Alții veți începe să căutați un alt loc de muncă, iar alții veți începe să vă certați cu colegii sau cu șefii. E o situație mai conflictuală în carieră. Mai sunt și perioade din acestea.

Scorpion

Mulți dintre voi vă veți trezi la realitate pe plan romantic. Vă veți uita la partener și o să vedeți nu doar ochii ăia frumoși, nu doar părul într-un fel, nu doar umerii, brațele și așa mai departe. Trebuie să-i vedeți și lucrurile care nu vă convin și să le acceptați, pentru că oamenii din fața voastră nu sunt perfecți.

Săgetător

Relațiile cu familia pot avea de suferit. Cu cât încercați să credeți că nu e nicio problemă, cu atât vă mințiți mai mult. În cazul în care vreți să vă mutați, nu veți găsi neapărat ceva pe placul vostru. Dar nici nu mai contează, nu trebuie să fie perfect, ca în filme.

Capricorn

Apar situații în care negociați cu toată lumea, pierdeți timp în plus, nu sunteți la timp niciodată acolo unde ar trebui să fiți. Dar ce să facem, se mai întâmplă. Pe urmă, Luna plină din casa a șaptea pentru unii dintre voi chiar s-ar putea să vină cu decizii legate de relația în care vă aflați, separări, o pauză. Iar dacă sunteți singuri și sunteți într-o perioadă în care cunoașteți pe cineva, vă recomand să testați persoana respectivă.

Vărsător

Relațiile cu colegii de la serviciu vor avea de suferit. Stres suplimentar la locul de muncă, rutina voastră va fi dată peste cap. Sunteți emotivi la tot pasul. Efectiv ieșiți din casă, vă duceți în autobuz, vedeți pe cineva, sunteți emotivi. Emoțiile astea nu sunt neapărat cele plăcute. Mergeți la un magazin, stați la o coadă, vă supărați pe oamenii de la coadă. Nu e vina lor că e coadă, dar voi vă supărați pe ei.

Pești

În ceea ce privește săptămâna ce începe mâine, e una mai dezechilibrată. Pentru cei singuri s-ar putea să vină așa cu o nevoie de afecțiune și să se mulțumească cu orice firimituri.

Emisiunea completă: Horoscop 13-19 ianuarie 2025 cu Daniela Simulescu