A început perioada concediilor de iarnă iar odată cu asta a crescut și frecvența leziunilor ortopedice. Oamenii se pot lovi foarte ușor, în special dacă nu sunt antrenați și aleg, cu ocazia acestor zilele libere, să practice anumite sporturi mai mult sau mai puțin extreme.
De la sanie sau alunecuș, până la schi sau cursele cu snowmobil-ul, toate reprezintă un risc și pot rezulta în contuzii, traumatisme și altele mai grave.
Dr. Vladimir Pușcașu (SANADOR), medic primar Ortopedie și traumatologie, a fost prezent la interviurile DC Medical pentru a clarifica anumite aspecte despre când trebuie să avem în vedere o vizită la medic în astfel de situații.
„Cu siguranță, în momentul în care există o traumă, nu este indicat să stai pur și simplu și să aștepți o zi mai bună. Trebuie să faci o investigație pentru a vedea ce anume ai stricat, ce fractură sau ce leziune ai provocat, și să urmezi un anumit tratament.
Cea mai frecventă leziune la schi este leziunea de ligament încrucișat, care de cele mai multe ori are o indicație chirurgicală, ce se face minim invaziv, prin procedee artroscopice, dar care se face nu mai devreme de patru săptămâni de la traumatism. Acest lucru trebuie stabilit de noi, ca medici ortopezi, nicidecum nu trebuie să fie la latitudinea pacientului, să stea el o lună de zile, crezând că are ligamentul încrucișat rupt.
De exemplu, se poate întâmpla ca la schi pacientul să sufere o leziune de menisc, care poate provoca un blocaj articular, durere și umflarea genunchiului, iar mobilitatea (flexia sau extensia) genunchiului poate fi limitată. În astfel de situații, indicația este o intervenție chirurgicală rapidă, de obicei în cel mult trei săptămâni, pentru a preveni înțepenirea genunchiului” explică doctorul ortoped.
Entorsă sau luxație?
Dr. Vladimir Pușcașu a explicat și care este diferența între o entorsă și o luxație în cazul în care ne accidentăm, de exemplu, în timpul unei plimbări prin pădure sau cu placa de snowboard. În acest caz, trebuie foarte mare atenție pentru că unul dintre aceste traumatisme este mult mai grav decât celălalt.
„În funcție de patologia pacientului, medicul stabilește perioada de așteptare și indicația tratamentului. Cei care merg la munte pentru drumeție pot suferi leziuni la nivelul articulației piciorului, cum ar fi entorse sau luxații. Diferența între entorsă și luxație este semnificativă. Entorsa reprezintă o leziune parțială a ligamentelor, care de obicei se vindecă fără intervenție chirurgicală, aproximativ 95% dintre leziunile ligamentare de gleznă fiind tratate conservator.
Luxația, pe de altă parte, este o leziune severă, care implică rupturi ligamentare complete, leziuni ale capsulei articulare și, de multe ori, afectarea pachetului vasculonervos, ceea ce poate duce la ischemie și moartea țesuturilor din partea distală a piciorului.
Luxația de gleznă este un diagnostic grav și necesită tratament imediat. Pacientul trebuie transportat de urgență la spital pentru a beneficia de reducerea luxației”, a conchis doctorul.
Emisiunea completă: Cele mai frecvente leziuni ortopedice. Dr. Vladimir Pușcașu (SANADOR), la DC Medical și DC News